Dăncilă: Vom sesiza vineri CCR în cazul remanierii
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că Guvernul va sesiza vineri Curtea Constituțională, după ce președintele Klaus Iohannis nu a semnat decretele pentru înlocuirea miniștrilor la Transporturi și Dezvoltare.
După o discuție la Parlament cu liderul PSD, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă a afirmat că a discutat astăzi la telefon cu președintele Klaus Iohannis referitor la această situație.
Șeful statului i-a transmis că încă mai analizează și nu va lua o decizie până săptămâna viitoare.
Întrebată dacă președintele încalcă Legea fundamentală prin refuzul de a semna numirea Olguței Vasilescu la Dezvoltare și a lui Mircea Drăghici la Transporturi, premierul a răspuns că nu știe, dar că, probabil, se va documenta pentru nu o încălca.
Miercuri, președintele Klaus Iohannis declarase că PSD ar trebui să vină cu persoane pregătite: "Avem guvernare după guvernare PSD-istă slabă, foarte slabă. În loc să vină cu oameni pregătiți, și-au dat seama că nu reușesc și încearcă prin aceste veșnice schimbări să creeze impresia că se îmbunătățește guvernarea. Au intrat într-un fel de circ. Nu acesta este scopul remanierilor și nu acesta este scopul guvernării. Nu sunt de acord să se continue în acest circ”.
Lucian Șova și-a dat demisia din funcția de ministru al Transporturilor, dar ea nu a fost acceptată de președinte, astfel că social-democratul a rămas la minister și, astăzi, a spus că nu pleacă până nu apare un decret prezidențial prin care să fie numit un înlocuitor.
Comentarii