Liderul de grup al deputaților PSD, Daniel Suciu, și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, sunt propunerile PSD pentru funcțiile de vicepremier și ministru al Dezvoltării, respectiv Transporturi.

"Nominalizările cred că trebuie acceptate de Klaus Iohannis. Mâine voi trimite aceste nominalizări către Cotroceni, îl voi și suna pe domnul președinte și sper ca de această dată să fim cu toții responsabili și să înțelegem că oamenii așteaptă de la noi proiecte, multe lucruri pe care le-am promis și să fim conștienți de faptul că deținem președinția rotativă a Consiliului UE și că avem pe agenda europeană foarte multe dosare care țin de Transporturi sau de Dezvoltare", a declarat premierul Viorica Dăncilă, la finalul ședinței CEx.

Întrebată ce va face dacă Iohannis respinge din nou propunerile, Dăncilă a spus: "Plec de la ideea de bună credință. Nu vreau să plec de la ipoteza că președintele va respinge din nou propunerile, pentru că asta ar fi un lucru dezastruos pentru imaginea României".

Totodată, liderul PSD, Liviu Dragnea, a explicat că un alt refuz din partea președintelui va determina PSD să ia o decizie "mai apăsată".

+++

Daniel Suciu este deputat PSD de Bistrița și liderul grupului din Camera Deputaților. El a absolvit în anul 2003 Universitatea "Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Drept "Simion Bărnuțiu” secția Științe Politice, după care a urmat cursurile de masterat la Școala de Studii Academice Post Universitare "Ovidiu Șincai” București.

Răzvan Cuc a mai fost ministru al Transportnotează în CV-ul său de pe site-ul Camerei că are ”spirit de echipă, capacitate de adaptare la medii multiculturale, dobândite în urma deplasărilor la bursă în Marea Britanie și în SUA, o bună capacitate de comunicare".

De asemenea, acesta este licențiat în drept la Universitatea Hyperion și masterand la aceeași universitate în Integrare economică europeană.

El a mai fost ministru al Transporturilor atât în Guvernul Grindeanu, cât și în Guvernul Tudose, dar a demisionat. Fostul premier social-democrat Mihai Tudose a declarat marți seara, la TVR, că Răzvan Cuc nu a făcut nimic: ”Mi-am făcut cruce când (Viorica Dăncilă - n.r.) a spus că are experiența necesară”.