Întrebat luni seară, la Antena 3, dacă Guvernul pregătește o OUG privind aministierea și grațierea unor fapte penale, consilierul premierului Dăncilă a declarat că de Centenar ar fi "un moment potrivit pentru toată lumea”.

”Un moment zero în anul centenar este un moment potrivit pentru toată lumea, pentru că în acel moment zero poate se vor putea spune multe lucruri, care poate astăzi nu se pot spune. Asta e părerea mea, separat de cea de consilier de stat", a declarat Darius Vâlcov, întrebat dacă Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență privind aministierea și grațierea unor fapte penale, potrivit News.ro.

Condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate, Vâlcov a spus că o astfel de decizie depinde de premier: "Eu sunt consilier pe economic și pe social. Neținând de mine justiția, și este și de înțeles că nu aș dori să mă amestec, decizia este la primul ministru”.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat la B1 TV că, de obicei, se fac amnistii și grațieri atunci când în Codul penal sunt introduse pedepse mai ușoare, scopul fiind ca persoane condamnate pentru aceleași fapte să nu execute pedepse diferite. 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a negat pentru Digi 24 că Executivul ar intenționa să adopte în ședința de marți o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea, el afirmând că, într-o discuție, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Justiției, Tudorel Toader, au infirmat zvonurile în acest sens.