Echipa de campanie a lui George Simion a transmis joi seară o solicitare oficială către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), prin care cere o întrevedere de urgență cu conducerea instituției.

UPDATE

Mihai Enache, liderul deputaților AUR, a declarat vineri, după discuțiile cu reprezentanții STS, că solicitarea către toate instituțiile responsabile este să oprească de-acum orice fraudă, să asigure respectarea votului românilor și că fac apel la instituțiile din Republica Moldova să respecte legislația electorală și să nu forțeze oamenii să meargă la vot.

”Solicitarea către toate instituțiile responsabile este să oprească de-acum orice fraudă, să asigure respectarea votului românilor, în așa fel încât duminică seară rezultatul anunțat oficial să fie până la ultimul vot, întocmai cu votul exprimat de români”, a spus Mihai Enache, liderul deputaților AUR, după discuțiile cu reprezentanții STS.

El a precizat că AUR are în Republica Moldova o delegație de demnitari și sunt mulți observatori în Republica Moldova.

”Deja sunt diferențe care încep să fie considerabile între persoanele care intră în secții și numărul de voturi raportate în acele secții și vrem să facem apel la instituțiile statului să nu încerce să deturneze votul românilor. Facem apel la instituțiile din Republica Moldova să respecte legislația electorală, legislația locală din Republica Moldova, să nu forțeze oamenii să meargă la vot, să nu le controleze votul, să nu-i șantajeze cu pierderea locului de muncă, să nu îi mai mintă, să-i manipuleze, că vine apocalipsa în situația în care ei nu votează candidatul susținut de doamna Maia Sandu”, arată Enache.

+++

"Demersul vine ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public care indică faptul că anumite grupuri de interese pregătesc acțiuni de fraudare a procesului electoral din data de 18 mai. Aceste tentative vizează manipularea voinței populare și pot afecta grav integritatea alegerilor prezidențiale. Este obligația noastră să acționăm imediat când apar semnale de alarmă privind procesul electoral. Solicităm conducerii STS o discuție clară și responsabilă, pentru a garanta securitatea digitală și corectitudinea procesului de vot. Alegerile din 18 mai trebuie să fie libere, corecte și lipsite de orice suspiciune de fraudă", a transmis AUR, dar fără a prezenta vreo dovadă concretă a celor spuse.

Formațiunea ectremistă spune că vrea "un proces electoral transparent, democratic și care să respecte legea" și că va coopera cu toate instituțiile statului care au atribuții în organizarea alegerilor, pentru a preveni orice tentativă de deturnare a rezultatului votului popular.

Vineri dimineață, Biroul de presă al partidului a transmis că delegația AUR este primită de conducerea STS la sediul instituției, iar la finalul întâlnirii vor avea loc declarații de presă.