Deputat PSD, către liberali: Când ai în partid membri "copy paste", iei măsuri sau mergi acasă
Deputatul PSD Gheorghe Șimon a lansat un atac la adresa PNL, despre care spune că în ultimii doi ani a avut trei miniștri dovediți că au plagiat în lucrările care au stat la baza obținerii unor titluri academice.
Social-democratul vorbește despre fostul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, fostul ministru al Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu și, mai nou, ministrul de Interne, Lucian Bode.
Deputatul mai transmite într-un comunicat de presă că publicațiile internaționale nu sunt la fel de îngăduitoare cu politicienii români, astfel că demisiile care au urmat după dezvăluirile privind plagiatul au avut mare ecou.
El dă exemplul cotidianului Le Monde, despre care spune că a realizat o amplă analiză pe acest subiect, iar consecințele pot fi dezastruoase pentru Guvern.
"PNL nu mai poate amâna la nesfârșit clarificarea acestor probleme de plagiat care vizează miniștrii liberali din Guvern. Faptul că aceste plagiate au fost sesizate și analizate de presa mare internațională ne arată că nu mai e o chestiune punctuală, ci o problemă majoră care afectează imaginea de ansamblu a Guvernului României. În titlul prestigioase publicații, se face trimitere la Guvernul României care este "fragilizat" de o serie de plagiate ale miniștrilor PNL. Deci PNL trebuie să rezolve problema și cât mai repede. Când ai în partid membri "copy paste", sau iei măsuri, sau mergi acasă!", a subliniat Gheorghe Șimon.
Comentarii