Camera Deputaților a adoptat luni seara proiectul de lege privind Codul administrativ, în calitate de for decizional.

Una dintre prevederile proiectului legislativ se referă la pensii speciale pentru aleșilor locali care, la încetarea mandatului acestora, vor fi suportate din bugetul de stat.

Conform art. 248, vor beneficia de pensii speciale persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetățeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect și liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă așa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizație pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

O altă modificare le permite aleșilor locali să poată fi persoane fizice autorizate (PFA) sau ”persoane care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială”.