Ovidiu Ganţ a precizat marţi că nu a semnat pactul propus de premier, după ce Viorica Dăncilă a anunţat luni seara că grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor a semnat documentul propus de ea.

"Stimaţi prieteni nu am semnat niciun pact cu Dăncilă şi refuz să discut cu ea până când Guvernul prin persoana prim-ministrului nu-și cere scuze public minorității germane pentru calomniile debitate de diverși reprezentanți PSD și nu o demite pe numita Varga Dana consilier de stat pentru mizeria postată pe Facebook la adresa președintelui Klaus Iohannis și a minorității germane", a scris Ovidiu Ganţ pe Facebook. 

"Vreau ca toate partidele politice din România să îşi asume ca obiectiv bunăstarea românilor şi să facă acest lucru scris, nu propriile interese, nu calcule electorale, nu acorduri care nu reprezintă nimic altceva decât târguieli politice. Nimic din ce am văzut în ultima perioadă din partea Opoziţiei nu a fost gândit pentru români, nicio iniţiativă menită să aducă vreo formă de progres în viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Orice abordare care nu are în centrul ei bunăstarea şi interesul oamenilor este una nocivă şi trebuie să dispară. Am fost prima care a semnat acest pact şi l-am transmis tuturor partidelor. Salut decizia grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor de a semna pactul pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnie. Le mulţumesc pentru răspunsul prompt pentru deschidere şi responsabilitate", a declarat luni seara Viorica Dăncilă, referindu-se la Pactul naţional pentru bunăstarea românilor propus de ea săptămâna trecută.

Până acum, niciun partid nu şi-a anunţat în mod clar susţinerea pentru acest pact.