Deputatul PSD Octavian Goga, condamnat definitiv de instanță, își pierde funcția de parlamentar
Deputații juriști au decis, în unanimitate, vacantarea postului de deputat al social-demcratului Octavian Goga, condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru că a refuzat să fie testat cu probele de sânge de polițiști.
Săptămâna trecută, atunci când Comisia juridică trebuia să ia o decizie în prvința sa, PSD a făcut scut în jurul lui, astfel că decizia a fost amânată.
Urmează ca plenul Camerei Deputaților să ia act de vacantarea postului.
Octavian Goga a intrat în Parlament pe listele PMP, partid din care a demisionat în vară și s-a alăturat PSD.
În data de 13 martie 2018, instanța l-a condamnat pe Octavian Goga la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Pe 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut parțial sentința din luna martie, înlăturând dispoziția de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și i din Codul penal pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea executată a pedepsei stabilite. Cu alte cuvinte, instanța inferioară îl condamnase cu executare, dar Curtea de Casație a apreciat că nu se impune ca deputatul să fie încarcerat.
Comentarii