Discuțiile privind desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu au dus încă la niciun rezultat concret, iar Coaliția PNL - USR PLUS - UDMR susține că insistă să găsească o soluție.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat luni seară că desființarea Secției nu se poate realiza decât în Parlament și cu susținerea tuturor formațiunilor din Coaliție.

"Căutăm în continuare acea formă care să întrunească consensul", a afirmat Orban.

După luni de discuții, Orban este de părere că în ședința Coaliției de luni "a fost o discuție care sper să ducă la o soluție, care să poată să ducă la o soluție, care să poată să obțină sprijinul tuturor formațiunilor".

Pe de altă parte, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că așteaptă o propunere mai bună decât cea făcută de formațiunea sa.

"Am discutat despre SIIJ foarte puțin și vom continua discuțiile săptămâna viitoare, se așteaptă o soluție de la ministrul Justiției. Noi am spus că suntem deschiși dacă există o propunere mai bună decât a noastră", a explicat Hunor.

Dan Barna a povestit că a declarat că a fost "un moment hazliu" în ședința Coaliției, pentru că liberalii au spus că au o soluție de desființare a SIIJ, dar n-au precizat și în ce constă " soluția".

"La subiectul SIIJ a fost un moment cu adevărat hazliu. Colegii de la PNL ne-au spus că ar avea o soluție, dar nu ne-o spun. 20 de minute, jumătate de oră de discutat cu izuri de tabără. Vor continua discuțiile săptămâna viitoare, sperăm să vedem dacă identificăm și o soluție care să funcționeze și să depășim această buturugă mică care se face din ce în ce mai mare", a spus Barna.

Și ministrul Justiției, Stelian Ion, a confirmat că nici în ședința asta nu s-a ajuns la un compromis.

"Am vorbit din nou despre SIIJ, a nu știu câta oară, vom vorbi și săptămâna viitoare, până când vom debloca această situație neplăcută. Ideea este că astăzi colegii din PNL nu au venit cu o anumită soluție. După doi ani de zile de la emiterea avizului Comisiei de la Veneția, dumnealor, juriștii, au tras concluzia că proiectul Guvernului nu respectă întocmai avizul Comisiei de la Veneția și că ar trebui alte reglementări. Nu au spus ce anume reglementări și trebuie să descoperim împreună care reglementări ar trebui propuse", a punctat Stelian Ion.