Deputații din Comisiile de Industrie și Buget au aprobat proiectul legii offshore, într-o ședință cu scandal general de parlamentarii AUR pe care ministrul energiei îi acuză că „reprezintă cu ardoare interesele Rusiei”.

Proiectul de lege, care a fost deja adoptat de Senat, va fi dezbătut miercuri în plenul Camerei Deputaților.  

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, și conține prevederi considerate mai prietenoase pentru investitori.

„Este un proiect de lege care va debloca investițiile din Marea Neagră, asigură stabilitate și predictibilitate cadrului legislativ, elimină un prag de impozitare de sub 85 de lei în condițiile în care probabil prețul de cost, din estimări, se apropie de această cifră și nu este normal să impozităm ceea ce este preț de cost. Totodată asigură, pe de altă parte, un mecanism al statului român ca, în caz de criză, să asigure cu prioritate aprovizionarea României și, de asemenea, o verificare a contractelor bilaterale, tocmai pentru a preîntâmpina posibile probleme în aprovizionarea cu gaze naturale a țării noastre”, a spus ministrul energiei, Virgil Popescu, după dezbaterea din Comisiile reunite.

„Din păcate, am constatat cu regret că unii parlamentari, pe care îi bănuiesc că reprezintă cu ardoare interesele Rusiei, au încercat să provoace diversiuni, să propage minciuni și neadevăruri”, a continuat ministrul.

Dezbateri cu scandal 

Dezbaterile din Comisii au fost încinse, în contextul în care parlamentarii AUR au protestat împotriva unor prevederi din proiectul de lege.

„Nu înțelegem graba și sperăm să discutăm punct cu punct, amendament cu amendament această lege, nu cum s-a făcut cu legea compensării”, a spus George Simion, președintele AUR, în deschiderea dezbaterilor de marți din comisiile parlamentare de specialitate.

Înainte de începerea ședinței, deputatul AUR a protestat față de faptul că ministrul Virgil Popescu s-a așezat în sala de dezbateri între reprezentanții mai multor firme, între care OMV Petrom, scrie Agerpres.

„Domnul e reprezentant al OMV Petrom, acesta e ministrul Energiei. (...) Nevastă-sa are o benzinărie la OMV Petrom și vine astăzi în fața noastră. E un hoț (ministrul Energiei - n.r.)! Hoțul - OMV! Bravo!”, a clamat George Simion.

Ulterior, ministrul și-a schimbat locul în sala de ședințe.

În timpul dezbaterilor, deputatul AUR Dan Tanasă a avut un schimb de replici cu Cătălin Niță, director executiv al Federației Patronale Petrol și Gaze. După ce discuțiile au devenit aprinse, Tănasă i-a strigat lui Niță să părăsească sala de ședințe.

"Cine administrează zăcămintele? Statul român?", a întrebat Tanasă.

"Statul român", a răspuns Niță.

"Vrei să spui că au plecat americanii de acolo și o să exploatăm noi? A verificat statul român câți bani a băgat Exxon acolo?", a adăugat deputatul AUR.

Cătălin Niță i-a răspuns că evaluarea a fost făcută de Agenția Națională pentru Resurse Minerale. "Învățați-vă autoritățile când intrați în deputăție. V-au votat niște oameni, domnule deputat. Domnule Andronache, un chestor, o pază nu aveți? Poate oricine să facă orice în Parlamentul ăsta?", a adăugat Niță.

"Eu nu sunt oricine, măi papagalule, sunt deputat, sunt ales de poporul român. Pe tine cine te-a ales? Are statul român tehnologie să exploateze gazele astea? (...) Dacă are tehnologie, de ce am dat licență la Exxon și acum o răscumpărăm de la Exxon cu un miliard?", a replicat Tanasă.

Întrebat de jurnaliștii prezenți dacă nu încalcă noile prevederile ale Regulamentului Camerei Deputaților, adoptate recent, riscând astfel o sancțiune, Tanasă a negat. "Nu înțeleg la ce vă referiți. Cum am vorbit? Cu ce am jignit? Este o jignire (papagalule - n.r.)? Nu, este o caracterizare. Slugă - este o caracterizare. Nu vă interesează ce se discută aici? Nu vă deranjează? Vă convine că România este o slugă, nu?", a susținut el.

Popescu: AUR punctează pe agenda lui Putin

PNL a anunțat că va sesiza conducerea Camerei Deputaților pentru sancționarea parlamentarilor AUR, care ar fi avut un „comportament inacceptabil”.

„Condamn, din nou, cu fermitate acest tip de comportament pasiv-agresiv, neadecvat și am încredere că românii vor sancționa asta. Așa cum au anunțat și colegii deputați liberali, grupul PNL din Camera Deputaților va depune sesizare pentru sancționarea parlamentarilor AUR care au avut un comportament inacceptabil”, a scris ministrul Virgil Popescu pe Facebook.

„AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin, cu atât mai mult astăzi, când Parlamentul grăbește aprobarea Legii offshore, cea care va reda independența energetică României”, a adăugat Virgil Popescu.

Dispute pe banii din impozite

Însă și alți parlamentari din opoziție au criticat însă forma noii legi offshore, reclamând că amendamente depuse la proiect nu au fost acceptate de majoritatea parlamentară. 

„Gazul românesc din Marea Neagră trebuie să ajungă în casele românilor prin finanțarea rețelelor de distribuție a gazelor naturale cu costuri zero de racordare pentru consumatori. Acesta este amendamentul pe care l-am inițiat și depus la Legea offshore, alături de colegii parlamentari din Forța Dreptei. Însă, majoritatea PSD-PNL condusă de Marcel Ciolacu a votat împotriva amendamentului depus în Comisia de industrii și refuză practic branșarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră", a scris Ionel Dancă, membru al partidului Forța Dreptei, pe Facebook.

El precizează că a propus și ca sumele încasate din impozitul pentru venituri suplimentare ale operatorilor petrolieri din Marea Neagră să fie folosite și pentru investiții în eficiența energetică și în producția de energie regenerabilă și în cogenerare de înaltă eficiență. „Și această modificare a fost respinsă de majoritatea PSD-PNL pentru că 'rotativa' Ciolacu-Ciucă vrea să folosească banii din gazele de la Marea Neagră 'pentru alte investiții', la modul general, după bunul lor plac, în funcție de susținerea lor politică în interiorul partidelor lor”, susține Ionel Dancă.

În timpul dezbaterilor, ministrul energiei a spus că și-ar dori ca veniturile suplimentare care se vor încasa ca urmare a aplicării legii offshore să se ducă în investiții care să stimuleze consumul de gaz.

„Avem nevoie de rețele de gaze, avem nevoie să consumăm cât mai mult gaz în România și să pregătim consumul și investițiile care necesită consum de gaz în România ca să absorbim cât mai mult gaz din rezervele noastre, ca să nu se ducă gazul în alte părți. De aceea, cred că veniturile din exploatarea gazelor din Marea Neagră și din perimetrele onshore de adâncime trebuie să se ducă către investiții care să stimuleze consumul de gaz”, a spus Virgil Popescu.

USR propusese ca aceste sume să meargă în pilonul II de pensii. „USR dorește ca acești bani să fie investiți în fondurile de pensii. Asta nu înseamnă să ceea ce propune coaliția nu este bun. Eu cred că este mult mai bun decât ceea ce propuneți dumneavoastră, iar taxele și impozitele se duc către bugetul de stat, nu putem să le direcționăm direct către companii care administrează privat sau public anumite fonduri”, a apreciat ministrul.