Doi deputați, soț și soție, excluși din formațiunea extremistă POT pentru "promovarea violenței"

Partidul Oamenilor Tineri (POT) anunță excluderea deputaților Monica Ionescu și Radu Ionescu din partid și din grupul parlamentar al partidului. Cei doi sunt soț și soție, iar motivul excluderii - promovarea și încurajarea violenței.
Formațiunea extemistă a transmis luni dimineață că acesta este "un comportament inacceptabil, care nu are ce căuta în politică".
"Cei doi deputați au demonstrat că nu pot face parte dintr-o echipă responsabilă. Au adus în POT exact ceea ce respingem: agresivitate, instigare la conflict și lipsă totală de respect pentru principiile democratice. În POT nu există loc pentru violență sau pentru cei care încearcă să o normalizeze. Suntem aici să construim, nu să distrugem. Toleranță ZERO pentru astfel de derapaje.POT este un partid al celor care vor o Românie decentă, unde politica se face prin idei și soluții, nu prin agresivitate. Cine nu înțelege asta, pleacă" a declarat președinta partidului, Anamaria Gavrilă.
Monica Ionescu a intrat în Parlament pe listele POT Neamț, iar soțul ei, Radu Ionescu, pe listele POT Bacău.
Comentarii