Deputații PNL Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină au fost excluși miercuri din grupul parlamentar, potrivit unui document depus de liderul de grup, Gabriel Andronache, la Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Cei doi au fost excluși din grup pentru că au semnat sesizarea la CCR inițiată de opoziție împotriva pachetului cu măsuri fiscale asumat de Guvern în Parlament.

Liberalii au votat în vară excluderea lui Dan Vîlceanu din PNL, iar luni s-a votat excluderea lui Gheorghe Pecingină. Pentru ca cei doi să nu mai facă parte din partid, decizia trebuie validată și de Consiliul Național al PNL.

Dan Vîlceanu a fost ministru de Finanțe în Guvernul Cîțu, iar Gheorghe Pecingină a fost secretar de stat în același minister. Ei se numără printre liberalii care contestă Coaliția cu PSD.