Liviu Dragnea a fost chemat vineri la DNA, dar nu s-a prezentat, deoarece este plecat din țară, informează Realitatea TV.

Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, liderul PSD urmează să fie audiat în dosarul Tel Drum.

Pe 18 august, DNA a început urmărirea penală a Tel Drum - firmă strâns legată de numele lui Liviu Dragnea - dar și împotriva lui Petre Pitiș și Mircea Vișan, reprezentanți ai firmei, toți pentru "folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene".

Luna trecută, un fost vicepreședinte al PSD a făcut plângere împotriva lui Dragnea și a Tel Drum.

Romică Părpălea, din comuna Bragadiru, județul Teleorman, a susținut că a fost vicepreședintele PSD Teleorman și că îl cunoaște foarte bine pe Liviu Dragnea din vremea când acesta era președintele Consiliului Județean Teleorman.

Părpălea a spus că a depus o plângere penală la DNA împotriva lui Liviu Dragnea și împotriva Tel Drum în luna iulie 2017 și a precizat că are probe cu care să dovedească că firma Tel Drum îi aparține lui Liviu Dragnea.