Președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că abia așteaptă referendumul pe justiție organizat de președinte, prilej cu care "românii să răspundă și la alte întrebări, ca de exemplu - câte case este nevoie să furi ca să ajungi președinte României?".

"Eu de abia îl aștept să organizeze referendumul pe domnul Klaus Werne Iohannis. Nu am avut nicio discuție în CEx pe acest subiect, dar eu abia îl aștept. Va fi un prilej foarte bun pentru români să răspundă și la alte întrebări, ca de exemplu: Câte case este nevoie să furi ca să ajungi președinte României sau câte zeci de dosare penale trebuie să îți fie închise de prieteni să ai șanse la candidatura la prezidențiale. Sigur va fi un prilej serios de dezbatere de genul ăsta", a declarat, ironic, Liviu Dragnea.