Lista noului Cabinet este gata, urmând ca acesta să aibă în componență opt femei, iar patru ministere vor fi alocate ALDE, a declarat luni liderul PSD Liviu Dragnea.

Dragnea a precizat că lista noului Cabinet va fi prezentată spre aprobare marți, în reuniunea Comitetului Executiv Național al PSD. La fel va fi și în cazul ALDE, care se va reuni la rândul său, tot marți, în forurile de conducere.

„Lista e completă, chiar acum am terminat discuția cu domnul Sorin Grindeanu. Mi se pare firesc și corect - colegii mei să fie cei care află primii, în Comitetul Executiv Național (numele viitorilor miniștri), nu din presă. Așa am condus partidul și așa îl voi conduce în continuare, cu un mare respect față de colegii mei de partid și față de regulile pe care eu le-am impus în partid", a declarat Dragnea la România TV, potrivit Agerpres.

El a precizat că a terminat luni negocierile cu ALDE pe ministerele pe care le vor prelua. „Mâine o să ne auzim, o să ne transmită care sunt propunerile dumnealor, pentru că ele trebuie acceptate de premierul desemnat, o să știe și dumnealor care sunt propunerile noastre, înainte de a intra în CExN. Dar o discuție de principiu cu colegii de la ALDE am avut. Negocierea cu ALDE s-a terminat astăzi cu ministerele pe care le vor prelua în responsabilitate colegii de la ALDE, iar pe cele care vor fi gestionate de PSD, aceste propuneri vor fi făcute mâine”, a spus liderul PSD.

Întrebat câte ministere vor reveni ALDE, Liviu Dragnea a spus că patru.

În ceea ce privește numărul de femei din viitorul Guvern, Dragnea a arătat că cel mai probabil vor fi opt, din peste 20 de ministere.

El a confirmat că structura viitorului Guvern se va schimba, urmând să apară noi ministere precum cel al turismului sau un minister al IMM-urilor, mediului de afaceri și antreprenoriatului.