După ce Klaus Iohannis a criticat execuția bugetară din primul trimestru, Liviu Dragnea și Gabriela Firea au ieșit la atac, acuzându-l pe președinte că a prezentat minciuni.

"Iohannis a prezentat o listă de minciuni (...) Este un limbaj sub nivelul unui președinte al României, dar e o decizie asumată și fiecare va suporta consecințele", a declarat luni seara, la Antena 3, Liviu Dragnea.

Klaus Iohannis a susținut luni o declarație de presă în care a criticat execuția bugetară din primul trimestru al acestui an, prezentând o serie de cifre privind veniturile la bugetul statului. Potrivit șefului statului, veniturile din diverse surse nu se ridică nici măcar la estimările făcute chiar de către guvernarea social-democrată.

"Suntem în creștere pe toate datele economice, toată evoluția e pozitivă și nu ne oprim aici. Cu toate piedicile puse de președinte, acest guvern își va implementa programul de guvernare. Această ieșire a președintelui a avut mai multe obiective - să încerce să justifice cererea de demitere a doamnei Dăncilă, legând-o de niște date economice false și de niște miniciuni. Este foarte greu să nu realizăm că este o implicare politică a președintelui, cum nu ar trebui să aibă, constituțional, un președinte al României", a declarat Liviu Dragnea, adăugând că marți va avea loc o conferință de presă pentru a fi demontate "aceste informații nereale lansate de președinte”.

"Oamenii sunt confuzati din cauza acestor informații false repetate la nesfârșit. Doamna Dăncilă nu poate demisiona pentru că îl deranjează pe domnul președinte un program de guvernare care produce efecte bune și genereaza creștere economică serioasă. Nu are de ce să demisioneze, nu putem să schimbăm premierul de câte ori vrea președintele", a mai spus Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

Totodată, liderul PSD a criticat limbajul folosit de Iohannis, apreciind că este unul ”sub nivelul unui președinte al României, dar este o decizie asumată și fiecare va suporta consecințele".

Atac la siguranța națională

Președintele PSD a dat declarații și la România TV, unde a afirmat că șeful statului poate fi acuzat de atac la siguranța națională, în condițiile în care a prezentat date economice incorecte.

"A venit foarte hotărât și a vrut să arate că se pricepe și la economie, și la finanțe și la fonduri europene. Ce spun eu e că au selectat câteva date cum le-au convenit, le-au prezentat într-o formă comunicațională mai mult decât incorectă, ca să poate să meargă în final la demisia doameni premier Dăncilă. Președintele României și-a făcut un obicei să transmită informații neadevărate pentru a induce o stare de teamă în economie, în populație, dar și o stare de neîncredere în exteriorul țării. Așa ceva nu se face. Asta este un atac la siguranța națională. Nu sunt cuvinte mari, ci cuvinte corecte", a declarat Dragnea, potrivit Mediafax. 

Cu toate aceste acuzații, liderul PSD dă asigurări că social-democrații nu vor încerca să-l suspende pe președinte: ”Nu vrem să tulburăm țara cu alte acțiuni constituționale sau parlamentare, nu se poate sacrifica România pentru niște dorințe electorale. Este o linie roșie care nu trebuie trecută, indiferent de nemulțumire. (...) Nu avem de gând să mergem pe asta (suspendarea președintelui - n.r.). Toată presa înrolată, cu epoleți și alte grade tot încearcă să spună de ceva timp că am luat decizia de suspendare. Nu am luat decizia de suspendare și nu ne interesează. Doar avertizăm că e bine. Să o lase mai jos pentru că produce efecte negative pentru această țară despre care spune că o iubește foarte mult”.