Liderul PSD, Liviu Dragnea, este dă părere că subiectul mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim trebuie discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi luată o decizie "cât mai repede".

"Eu mi-am exprimat primul susţinerea pentru mutarea Ambasadei la Ierusalim. Decizia administrativă oficială nu este nici la mine, nici la preşedintele Senatului, nici la Parlament. În schimb, cred că într-un timp rezonabil, în CSAT trebuie abordat acest subiect, analizat şi prezentată o decizie. Doamna prim-ministru a exprimat la Washington punctul de vedere pe care ni l-am asumat şi pe care îl susţine şi Guvernul", a declarat Dragnea.

Dragnea a mai spus că, din punctul LUI de vedere, "Israelul are dreptul să hotărască unde are capitala".

Tododată, Dragnea a explicat că o foarte mare problemă pe care o avem cu statul Israel este refuzul preşedintelui de a numi un ambasador, arărând că "este de neînţeles că, după doi ani, nu avem ambasador".

Întrebat ce câştigă România din mutarea ambasadei acesta a replicat: "O reaţie specială cu Israelul. Sunt momente, în istoria oricărei ţări, când are nevoie de sprijin".