Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că a discutat luni cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre adoptarea cât mai rapidă a Hotărârii de Guvern pentru operaționalizarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).

"Am discutat despre (cu Călin Popescu Tăriceanu - n.r.) Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) care trebuie operaționalizat. Mai este de adoptat HG, care este deja pusă în transparență și am convenit amândoi ca în zilele următoare să avem o întâlnire în Coaliție cu doamna prim-ministru și cu ministrul de Finanțe pentru a stabili exact care sunt societățile care vor intra în acest fond și data când va fi adoptată HG", a declarat Liviu Dragnea luni, la finalul ședinței grupurilor parlamentare reunite.

Dragnea consideră că Fondul este "un motor de dezvoltare foarte important, o sursă de investiții pentru România și trebuie pornit".

+++

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au discutat luni aproape două ore în birul șefului PSD din Parlament. 

Povestea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții 

Premierii Sorin Grindeanu și Mihai Tudose au refuzat în repetate rânduri să semneze Hotărârea de Guvern pentru înființarea acestuia, astfel că PSD-ALDE au decis să transforme proiectul într-o lege, care a și fost adoptată de Parlament. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și opoziția au atacat la CCR proiectul pe motive de neconstituționalitate, iar Curtea le-a dat dreptate.

Astfel, Curtea a spus că Fondul trebuie înființat printr-o Hotărâre de Guvern, nu printr-un proiect de lege în Parlament. 

La momentul respectiv, FSDI își propunea un capital de nouă miliarde de lei, iar printre companiile care urmau să facă parte din el se numărau: Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice – Elecrtica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Compania Națională Aeroporturi București S.A., Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Antibiotice S.A., Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridiciat și Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Națională Loteria Română S.A., IAR S.A. și Compania Națională Unifarm S.A.