Parlamentarii au fost anunțați că ar putea fi convocați săptămâna viitoare, dar nu știu încă ce vor dezbate.

Biroul permanent al Camerei Deputaților se va reuni miercuri pentru a discuta solicitarea lui Liviu Dragnea privind convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, în perioada 2-4 august, transmite Agerpres.

„Ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților va avea loc miercuri, 2 august, începând cu ora 11:00. Pe ordinea de zi se află scrisoarea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, prin care se solicită convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, în perioada 2-4 august”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaților.

Încă de luni, premierul Mihai Tudose a declarat că a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului dedicate situației ELCEN, care ar trebui să treacă în subordinea Primăriei Capitalei.

„Este posibil să avem o sesiune extraordinară. Pe baza sesiunii extraordinare, vom avem și noi o ședință de Guvern pentru a rezolva situația ELCEN. Trebuie lege, pentru că nu putem modifica prin ordonanță, nu avem abilitatea. Trebuie să rezolvăm problema bucureștenilor, dacă așteptăm septembrie s-ar putea să fie târziu pentru bucureșteni. ELCEN trebuie să treacă în administrarea Primăriei Capitalei, iar noi trebuie să fim de acord prin lege”, explica atunci Tudose.

Prim-ministrul adăuga că, în cazul convocării sesiunii extraordinare, s-ar putea să mai fie dezbătute și alte aspecte, iar președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că liberalii vor avea și ei câteva solicitări de introducere pe ordinea de zi dacă se va organiza o sesiune parlamentară extraordinară săptămâna viitoare.

Orban a spus că liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, Raluca Turcan, i-a comunicat că a primit un SMS că este posibilă convocarea unei sesiuni extraordinare în 2-4 august, fără să se precizeze care este ordinea de zi.

Deputatul USR Iulian Bulai a anunțat sâmbătă, pe Facebook, că a primit de la Liviu Dragnea un SMS cu următorul conținut: „Stimați colegi vă informez că intenționez convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților în data de 2.08.2017 ora 15:00 pentru perioada 2- 4.08.2017. Președinte Liviu Dragnea”.