Cazul din CaracalEcaterina Andronescu a fost demisă
Viorica Dăncilă a anunțat vineri că a demis-o pe Ecaterina Andronescu de la conducerea Ministerului Educației, după ce a declarat joi seară la Antena 3 că ea a învățat să nu se urce în mașină cu oameni necunoscuți.
"Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane - din partea doamnei Andronescu. Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc", a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.
"Totuși, eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașină", a declarat joi seara, la Antena 3, ministrul Educației, explicând că pe "vremea ei" fetițele erau educate de către părinți să se nu urce cu străinii în mașină, iar copiii erau învățați în cadrul familiei și al școlii să fie mult mai responsabili.
"De exemplu, Alexandra - m-am interesat la Inspectoratul Școlar - mergea la școală, avea abonament. Ce a determinat-o să se ducă la mașină de ocazie? Cred că va trebui, la începutul anului școlar, să introducem în toate școlile un sistem de protecție a copiilor și de a îi învăța să se protejeze singuri, să se ferească, pentru că eu am învățat și de-acasă... Cred că toate aceste lucruri trebuie să le repetăm și la scoală”, a precizat Ecaterina Andronescu.
Premierul a mai scris că orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod: "La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal".
Pentru preluarea interimatului la Ministerul Educației, Dăncilă îl propune pe Valer-Daniel Breaz, ministru al Culturii.
Ecaterina Andronescu a declarat la Digi 24 că a aflat de la televizor că a fost demisă și că nu a discutat cu premierul după declarația de joi seara.
"Nu era intenția mea să o învinovățesc cumva pe Alexandra sau pe părintii ei. Nu asta am vrut, nu sunt genul acesta de om. Luați emisiunea și urmăriți. Am continuat să spun că de aceea noi în toamnă va trebui să declanșăm o campanie în școlile noastre pentru a-i învăța pe copii să se protejeze. Eu nu pot lua alte măsuri decât cele din școală. Noi putem să îi învățam pe copii cum să se poarte astfel încât și ei să se autoprotejeze. Școala este o instituție care trebuie să îi învețe de toate ", a declarat Ecaterina Andronescu.
Comentarii