Ramona Strugariu, copreședinta REPER, i-a adresat o scrisoare deschisă Elenei Lasconi, cu privire la declarațiile controversate legate de românii din diaspora.

UPDATE

Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale, a afirmat, în cadrul unui interviu acordat lui Mihai Gâdea, pentru Antena 3 CNN, că, dacă ar ajunge la Palatul Cotroceni ar schimba "energiile negative" de acolo și ar "deschide porțile pentru toți oamenii".

"Aș schimba energia de acolo, e multă energie negativă. Aș deschide porțile pentru toți oamenii, nu doar așa, cu program. Aș deschide Palatul Prezidențial pentru oameni, pentru că degeaba ai o clădire frumoasă, degeaba ai nu știu ce palat, dacă nu ai oameni, e degeaba. Degeaba ai străzi, dacă nu se plimbă oamenii pe străzile astea. Pentru mine, esența sunt oamenii", a afirmat Lasconi.

Ea a mai spus că românii "au șansa să voteze pentru o Românie pe care și-o doresc".

"Eu am pornit de jos, știu ce, prin ce greutăți trec românii, pentru că am bătut țara asta în lung și în lat 25 de ani ca jurnalist și am coborât acolo unde politicienii nu coboară, acolo unde-i durere, acolo unde într-o casă nu au ce mânca copiii, unde stau câte nouă sau câte zece într-o cameră și e greu, e greu. Deci, în momentul ăsta eu cred că românii au ce vota. Nu vreau să mă laud, nu îmi place să vorbesc despre mine și să mă laud și să zic mamă, cine sunt eu... Dar chiar sunt de bună credință, sunt muncitoare, mă înconjur de oameni buni, sunt loială, nu sunt o trădătoare și iubesc țara asta pentru că cel mai simplu lucru este să-ți iei un bilet și să pleci în altă parte”, a declarat Lasconi.

Într-o scrisoare deschisă adresată Elenei Lasconi, Ramona Strugariu, copreședinta REPER, spune că nu s-a simțit "trădătoare" în momentul în care a plecat din țară:

"Îți scriu pentru că ți-am citit afirmațiile legate de diaspora, iar eu sunt unul dintre milioanele de oameni care au plecat în diaspora. Biletele acelea de avion, cumpărate cu singurul gând de a-mi salva copilul, au fost cea mai grea decizie din viața mea. Nu m-am simțit trădătoare atunci când am plecat, ci m-am simțit responsabilă pentru viața lui. Ani la rând am resimțit izolarea și dorul de casă ca pe cea mai insuportabilă și nemeritată poliță de plătit pentru această plecare. Nu m-am întors, ani la rând, de frică. Frica viscerală că cel pentru care am fost 100% pregătită să fac și să dau orice, ca să supraviețuiască el, va ajunge mai devreme sau mai târziu într-un spital din România, locul acela unde mi s-a spus că nu are nicio șansă și că, dacă vreau să îl salvez pe el, atunci trebuie să plec".

"Milioane de oameni au plecat așa, în treizeci de ani, dragă Elena. A fost, probabil, una dintre cele mai grele decizii ale vieții lor. Au plecat și au lăsat în urmă copii, soți, prieteni, părinți, oameni dragi, gospodării, o viață de om. Au plecat ca să asigure dreptul la supraviețuire sau la un trai cât de cât decent pentru cei pe care i-au lăsat acasă. Au plecat pentru că țara asta nu le-a putut oferi șansa de a crește profesional și oportunitatea de a trăi demn acasă. Au plecat să împânzească șantierele, câmpurile, dar și institutele de cercetare sau universitățile lumii cu la fel de multă deziluzie, teamă, regret, frustrare și furie", mai scrie Strugariu.

Miercuri, Lasconi a revenit cu un mesaj foarte lung postat pe Facebook în care explică faptul că e vorba de "interpretări" ale unor "politicieni vechi" asupra unor "declarații care au fost foarte clare".