UPDATE#EUROSFAT2019 -Iordanka Tomkova: Mediul permisiv favorizează corupția, oamenii închid ochii, glumesc
Una dintre dezbaterile de la Eurosfat2019 s-a referit la statul de drept și lupta anti-corupție în administrația publică.
Live text:
Bogdan Dima, lector universitar doctor, Facultatea de Drept, Universitatea din București:
- avem cadru instituțional și legal de combatere a corupției
- dimensiunea reparatorie: avem instituții, plus o direcție în cadrul ANAF, importantă e discuția privind confiscarea extinsă.
- dimensiunea represivă: e cea mai bine pusă la punct din punct de vedere instituțional și legal
- deși avem tot acest instrumentar, modul în care s-a derulat lupta anticorupție a creat probleme și un clivaj între corupți și anticorupți.
- ar fi nevoie de un rebranding inteligent al temei, să o scoatem de sub impactul presiunii politice.
Iordanka Tomkova, consilier principal Fundația Innovabridge, Elveția:
- de ce corupția se întâmplă? corupția are loc atunci când sistemul eșuează.
- mediul permisiv favorizează corupție, e multă permisivitate față de corupție în Estul Europei, oamenii închid ochii, glumesc, deși de multe ori acest fenomen reprezintă principala preocupare pentru cetățeni.
- atunci când sistemele publice funcționează, oamenii nu au nevoie să caute soluții alternative pentru a-și rezolva problemele.
- nu cred că ar trebui să ne gândim la un antidot, ci mai degrabă la crearea unei culturi a integrății, la educație și prevenție, trebuie să înțelegem cum apare corupția.
Dacian Palladi, city-manager al municipiului Oradea:
- am fost procuror, am experiența arestării oamenilor, Daniel Morar mi-a fost coleg de cameră, cu George Maior am fost coleg de grupă, sunt martor în două dosare DNA.
- mesaj pentru tineri: să vă scoateți din cap că există sisteme perfecte.
- folosiți-vă de mai multe instrumente: educația (istorie, să știi ce să citești și îndobitocirile debitate, legislație), începeți să trăiți devreme.
- evitați să cumpărați sloganuri, vă lipsește gândirea critică, nu suntem egali.
- corupția e un slogan, cumpărați multe povești, corupția va exista în continuare: lăcomie,natura umană.
- sistemele create de noi nu pot fi perfecte.
- omul devine golan, când sistemul e golan cu el.
- de 28 de ani, statul român e golan.
- învățăturile creștine ar trebui să fie o sursă de inspirație.
- profesioniștii, meseriașii sunt în administrație, nu la privat.
- prima datorie față de țară: faceți copii.
Radu Puchiu, observator, Parteneriatul Guvernării Deschise:
- nu stăm rău la tot soiul de strategii.
- despre tineri în administrația publică: programul de internship a obligat administrația să explice ce face și astfel au înțeles și ei ce fac și a dat posibilitatea unui dialog normal.
- înscrieți-vă în partide politice, dacă stați deoparte sistemul nu se va schimba.
Background
EUROPULS organizează joi și vineri, la București, cea de-a 7-a ediție a Forumului EUROSFAT, cel mai mare forum anual de afaceri europene din România. Forumul este un proiect bazat pe valorile europene ale democrației, implicării civice și dialogului deschis și reprezintă oportunitatea perfectă de a dezbate cele mai actuale subiecte la nivel european, național și regional, angrenând în dezbateri actori și reprezentanți politici la nivel local, național sau internațional, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Dezbaterea ”Statul de drept și lupta anticorupție în administrația publică” este moderată de Dumitru Oprițoiu, manager Europuls. Co-organizator al dezbaterii este Fundația Konrad Adenauer, Programul statul de drept Europa de Sud-Est.
Cum poate fi reformată administrația publică astfel încât să devină un mediu atractiv pentru profesioniști? Cum poate fi utilizată tehnologia în administrația publică pentru a reduce corupția? Cum poate fi schimbată cultura birocrației și cultura șpăgii? Care este impactul acesteia asupra modernizarea și creșterea economică a României si a absorbției de fonduri europene? Care va fi impactul condiționalității protejării statului de drept propusă de Comisia Europeană asupra administrațiilor publice si implicit, asupra cetățenilor? Acestea sunt doar câteva întrebări la care vom răspunde în cadrul acestei dezbateri.
Vorbitori:
- Dacian Palladi, city-manager al municipiului Oradea
- Iordanka Tomkova, consilier principal Fundația Innovabridge
- Bogdan Dima, lector universitar doctor, Facultatea de Drept, Universitatea din București
- Radu Puchiu, observator, Parteneriatul Guvernării Deschise
Comentarii