Expert Forum atrage atenția că unele partide politice au început deja promovarea cu tentă electorală prin acțiuni precum organizarea de caravane medicale, consultații oftalmologice sau de meditații în autobuze sau sedii de partid.

Potrivit EFOR, unele partide au montat corturi pentru a strânge semnături, iar altele poate își fac reclamă prin panouri publicitare. Însă este posibil să fie mult mai multe activități organizate decât se pot vedea de la nivel central.

EFOR a lansat Colectorul de publicitate politică, o platformă care are scopul de a aduna aceste informații din toată țara și de a le raporta autorităților dacă nu sunt legale.

"În afara campaniei electorale, există foarte puține reglementări legate de promovarea partidelor, astfel că acestea au o libertate mult mai mare. Dar chiar dacă partidele au dreptul de a organiza astfel de activități, cu siguranță unele dintre ele întrețin o competiție nesănătoasă, mai ales când sunt finanțate din bani publici. Mai mult, unele dintre aceste practici sunt populiste, iar promisiunile nu sunt realiste. Vom monitoriza aceste activități constant, până la începerea campaniei electorale", a transmis organizația.

Colectorul include și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de promovarea partidelor politice în afara campaniei electorale.

Platforma este disponibilă la https://banipartide.ro/sesizare/.

În perioada grevei profesorilor, PSD mergea prin țară cu autocare pentru a face meditații cu elevii care se pregăteau de Bacalaureat.

Și AUR a umblat până acum prin 5 județe cu o așa-numită caravană medicală.

"Până acum au fost înregistrați la cabinetele noastre 2.610 pacienți care au făcut cel puțin o investigație medicală într-unul din cabinetele noastre. Am efectuat pentru acești pacienți 2.377 de seturi de analize de sânge, 1.605 ecografii, 1.871 de consultații cardiologice prin EKG-uri, 2.011 consultații oftalmologice și 160 de consultații stomatologice. Fac precizarea că, din păcate, cabinetul stomatologic nu a fost autorizat decât în urmă cu 10 zile din cauze să le spunem birocratice, ca să nu spunem de rea-voință a unor funcționari ai statului român. Toate aceste investigații nu puteau fi făcute fără medicii și asistenții medicali care au participat alături de noi, voluntari, ca membri ai Asociației Medici pentru Satele Țării. Până acum am avut alături 41 de medici și 36 de asistenți medicali, cărora le mulțumim foarte mult pentru efortul depus”, a spus managerul de proiect al caravanei, Mihai Enache.