Inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției „Fără penali în funcții publice” trebuie să intre miercuri la votul final din Senat, dar ședința a fost suspendată în urma unui boicot.

UPDATE

Ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce USR și PNL nu au intrat în sală, iar cvorumul de ședință nu a putut fi asigurat.

"Dacă nu se va lua în considerare votul prin telefon, așa cum se face de două luni în Senat, nu vorm participa la această mascaradă și nu vom fi prezenți în sală pentru că nu există nicio șansă ca inițiativa să devină astăzi realitate", declarat Dan Barna anterior.

+++

USR transmite că nu participă la ședință dacă nu se ia în considerare votul telefonic pentru "Fără penali", pentru că în cazul acesta nu există nicio șansă să se facă numărul de voturi necesar (90 de senatori).

"Am cerut în Comitetul Liderilor ca votul sa fie telefonic că în fiecare săptămână de pandemie de până acum și deocamdată nu s-a acceptat", a transmis Biroul de presă al Uniunii.

+++

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a anunțat că liberalii vor boicota ședința fizică a plenului, pentru a nu "gira majoritatea toxică a PSD".

"Primul motiv, PSD dorește să își schimbe componența Biroului Permanent al Senatului, astfel încât să aibă, din nou, majoritatea singuri în acest Birou Permanent, să poată pună pe ordinea de zi toate atrocitățile de proiecte pe care domniile lor le visează noaptea și doi, doresc acest plen pentru a putea respinge cererea de reexaminare formulată de președintele României, pe proiectul care prevede amânarea alegerilor la o dată ulterioară, amânarea alegerilor parlamentare. PNL, în mod consecvent, a susținut că nu agreăm amânarea alegerilor parlamentare, pentru că votul românilor înseamnă un act de democrație, înseamnă un nou Parlament legitimat de votul electoratului din România, înseamnă un Parlament care să aibă o altă majoritate decât cea toxică pe care PSD o are în acest moment. Acesta este motivul pentru care nu vom gira, prin prezența noastră, astăzi, plenul fizic pe care PSD l-a convocat", a declarat Gorghiu.

Ea a mai spus că, dacă la ora 14:00, se va constata că numărul de senatori este necesar pentru a se derula ședința fizic, iar inițiativa "Fără penali în funcții publice" va fi dezbătută, PNL va intra la vot pentru "a nu compromite șansele acestei inițiative".

+++

"Este o zi istorică astăzi pentru România. După eforturi de doi ani de zile, după ce 1 milion de cetățeni au cerut Fără Penali în funcții publice, inițiativa e astăzi pe ordinea de zi a Senatului. Fac apel la președinții partidelor, la domnul Orban, la domnul Ciolacu, la domnul Kelemen Hunor, la domnul Tomac, trimiteți-vă senatorii la vot. Mesajul ar fi că acest Parlament toxic, care în ultimii aproape patru ani a scos România din Europa, ar putea să-și spele puțin obrazul, ar putea să facă un lucru cu adevărat necesar pentru societate. Astăzi, ar fi posibil ca Parlamentul României să dea un mesaj că se termină cu penalii în funcții publice. Un mesaj atât de puternic pe care semnatarii inițiativei îl așteaptă", a declarat Dan Barna.

Potrivit lui Dan Barna, dacă la alegerile din 6 decembrie va fi ales un parlamentar cu probleme penale, iar referendumul va fi adoptat, atunci persoana respectivă nu va mai putea deține funcția.

 

+++

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat că decizia politică a PSD a fost să se organizeze acest referendum pentru a nu avea penali în funcții publice.

"PSD a votat și la Camera Deputaților această inițiativă și noi am și propus să organizăm referendumul pe 23 august, dar forțele de dreapta s-au opus pe motiv de pandemie. Așteptăm ca și celelalte forțe politice să urmeze exemplul PSD și să nu aibă pe listele parlamentare persoane trimise în judecată", a explicat Cazanciuc.

Astfel, el a anunțat că senatorii social-democrați vor fi prezenți la vot.

Pentru ca inițiativa "Fără penali în funcții publice" să fie adoptată sunt necesare 90 de voturi. PSD numără în prezent 59 de senatori, plus alți 9 senatori afiliați, PNL are 31 de membri, USR are 13, UDMR are 9, iar senatorii neafiliați sunt în număr de 14.


+++

Comisia de Constituționalitate a Senatului a adoptat marți un raport favorabil pentru propunerea legislativă, votul în acest caz fiind unanim.

Inițiativa trebuie votată între 9-12 noiembrie pentru ca referendumul să fie organizat odată cu alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, pentru că Legea 3/2000 prevede că referendumul se organizează în ultima duminică a intervalului de 30 de zile care începe la data la care e votată în Senat legea de revizuire a Constituției.

Citește și: Alianța USR PLUS vrea ca referendumul „Fără penali în funcții publice” să aibă loc pe 6 decembrie

Pe 14 iulie, Camera Deputaților a dezbătut și votat inițiativa cetățenească, după ce șeful PSD, Marcel Ciolacu, a convocat pe 29 iunie sesiunea extraordinara a Camerei Deputaților și a solicitat ca inițiativa ”Făra penali în funcții publice" să intre în dezbatere.

Citește și: Marcel Ciolacu vrea adoptarea inițiativei USR "Fără penali în funcții publice"

Anterior, pe 9 aprilie 2019, Curtea Constituțională a României a validat constituționalitatea inițiativei. După pronunțarea Curții Constituționale, inițiativa a intrat în circuitul parlamentar, unde a fost blocată în repetate rânduri de Alianța PSD-ALDE.

Inițiativa Fără penali în funcții publice a fost semnată de peste 1 milion de români și propune ca articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conținut: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării".