Guvernul a decis vineri adoptarea unei Hotărâri prin care alegătorii și membrii secțiilor de votare vor putea circula fără restricții într-un anumit interval orar, în contextul alegerilor parlamentare.

"Pentru toți cetățenii cu drept de vot există libertate de mișcare între 05:00 dimineața, în data de 6 decembrie, și ora 01:00 dimineața, în data de 7 decembrie", a anunțat secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat.

Ora 01:00 a fost aleasă, potrivit premierului, pentru ca oamenii să aibă timp să se întoarcă acasă. Potrivit legislației, secțiile de votare se închid la ora 21:00, dar, dacă există cozi, ele pot fi deschise până la 23:59.

De asemenea, Arafat a mai spus că membrii BEC, observatorii și personalul tehnic și auxiliar vor putea circula pe baza unui document doveditor de la ora 23:00 (6 decembrie) până la ora 05:00 (7 decembrie).

Măsurile se aplică în contextul în care circulația pe timp de noapte este restricționată în toată țara, iar părăsirea locuinței se poate face doar pe baza unei declarații pe propria răspundere și pentru motive întemeiate. De asemenea, mai multe localități din țară sunt în carantină, aici circulația fiind restricționată și pe timpul zilei.