Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), fondat de Dan Voiculescu, anunță că filiala sa din Buzău poartă discuții cu PNL Buzău pentru realizarea unei alianțe electorale la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie.

"Conducerile filialelor județene ale PUSL Buzău și PNL Buzău au purtat astăzi, 4 martie 2024, o serie de discuții privind posibilitatea realizării unei alianțe electorale pentru întreg județul, la alegerile locale din data de 9 iunie", a transmis Lavinia Șandru, coordonatoarea comunicării de la PUSL.

O decizie în această privință va fi luată în zilele următoare, mai spune formațiunea.

PNL, aflat în pragul unui colaps în ceea ce privește intențiile de vot, încearcă să se "lipească" de orice soluție pentru a mai câștiga încredere. Pe lângă asta, racolările pe care PSD le face din rândul liberalilor duc la o escaladare a crizei cu care se confruntă formațiunea.