Gabriela Firea le-a mulțumit academicienilor, artiștilor și sportivilor care au semnat o scrisoare de susținere a sa.

”În aceste zile în care se spune că mă bat singură pentru etică, principii, onestitate în politică și administrație, gestul acestor personalități îmi întărește convingerea că românii nu pot fi păcăliți la nesfârșit prin manipulare”, a scris duminică, pe Facebook, primarul Bucureștiului, după ce peste 30 de academicieni, artiști și sportivi au semnat o scrisoare de susținere pentru Gabriela Firea.

Printre semnatari se numără academicienii Constantin Bălăceanu-Stolnici, Răzvan Theodorescu și Eugen Simion, Felicia Filip, George Mihăiță, Alexandru Arșinel, Vasile Muraru, Beatrice Rancea, Marius Bodochi, Bogdan Stanoevici, Sanda Ladoși, Alice Barb, Victor Ioan Frunză, Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă sau Ilie Năstase.