Premierul Florin Cîțu a spus că șeful statului nu i-a reproșat că nu l-a informat despre incidentul din urmă cu 20 de ani din SUA, când a fost închis două zile după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului.

„Am discutat despre eveniment, nu a fost niciun reproș”, a spus premierul joi seară la TVR, potrivit HotNews.

Cîțu nu a ratat ocazia pentru a-l elogia pe președinte, dar a fost foarte evaziv cu privire la viitorii săi pași politici.

„Președintele Klaus Iohannis a fost o inspirație pentru mine. După ani de zile, a venit domnul președinte, a schimbat imaginea președinției și modul de a face politică”, a spus premierul, întrebat dacă președintele îl susține în lupta din PNL.

Dar Cîțu nu a avut cuvinte de laudă și pentru Ludovic Orban. „Domnul Orban a ales un mod foarte urât să iasă din politică”, a comentat el.

Întrebat dacă vizează funcția de președinte al României, Cîțu a răspuns în stilul lui Iohannis: „Pas cu pas”.