CEx al PSD a votat în unanimitate lista miniștrilor care vor face parte din Cabinetul condus de Mihai Tudose.

28/06

19:00 Plenul reunit al Parlamentului a fost convocatjoi, la ora 15.00, pentru dezbaterea și votarea noului Guvern condus de Mihai Tudose. Miniștrii vor fi audiați în comisiile de specialitate începând cu ora 8:00. Fiecare ministru va avea la dispoziție 30 de minute pentru prezentarea programului său și pentru întrebări. Ultimele audieri se vor încheia la ora 14:00. Premierul desemnat Mihai Tudose este așteptat în plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților de la ora 15:00, unde își va prezenta programul de guvernare și va cere votul de încredere al parlamentarilor. După vot, care este estimat să dureze aproximativ 2 ore și jumătate, noul Cabinet va fi așteptat la Palatul Cotroceni pentru depunerea jurământului, potrivit programării făcute de conducerea Parlamentului. 

16:20 Președintele executiv al PMP Valeriu Steriu a afirmat că partidul pe care îl conduce nu va vota Cabinetul Mihai Tudose și pentru că este în mare parte format din aceeași miniștri care au nu au avut rezultate bune în evaluarea PSD, potrivit Agerpres

"Grupul PMP cu siguranță nu va vota acest Cabinet. Vom face front comun în opoziție. Nu suntem deloc satisfăcuți, mai ales că noi am avut o propunere de premier foarte bun pe linia actuală modernă de prim-miniștri, europarlamentarul Siegfried Mureșan. În mare, vorbim de aproape aceiași miniștri și paradoxul este că vorbim despre miniștrii care în vechiul lor cabinet Grindeanu nu au îndeplinit propriul lor scor de la evaluare, pentru că evaluarea respectivă nu a fost în curtea prim-ministrului, cât a fost în curtea miniștrilor", a afirmat Steriu, citat de Agerpres.

15:50 Raluca Turcan: "Guvernul e o aberație a logicii politice și o sfidare a bunului simț"

"Cei mai mulți miniștri ai noului cabinet PSD au fost desființați prin raportul de evaluare intern al PSD, asumat chiar de Liviu Dragnea. Ca urmare a acelui raport și-au dat demisia. Acum sunt repuși în funcție. E o aberație a logicii politice și o sfidare a bunului simt. În realitate, selecția miniștrilor a ținut cont de facțiunile din PSD care au putut să-și impună decizia asupra modului de prăduire a guvernării. PSD s-a identificat fără măsură în ultimele luni ca funcționând pe logica parazitării guvernării, nu pentru a servi interesul public prin actul de guvernare", a scris prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan pe Facebook.

15:35 Premierul desemnat, Mihai Tudose, a afirmat, miercuri, că în mod "evident" se va retrage din funcția de șef al Executivului dacă, legal, Liviu Dragnea va putea deveni prim-ministru, pentru că așa este normal.

"În toată lumea, în toate democrațiile, președintele partidului de guvernământ este propunerea de prim-ministru. În momentul în care acest lucru se poate întâmpla și la noi, este calea firească. E părerea mea", a spus Tudose

"Mergi la treabă, lasă"

Liviu Dragnea i-a transmis, la schimb, când a auzit cele afirmate de Mihai Tudose, de două ori, să "nu se grăbească" și să "meargă la treabă".

Premierul desemnat Mihai Tudose a clarificat și ce atribuții va avea, mai exact, Marcel Ciolacu în Guvern, care va fi vicepremier fără portofoliu, spunând că social-democratul va fi "vicepremierul cu probleme speciale", care se va ocupa de coordonarea interministerială

Una dintre disfuncționalitățile din vechiul guvern pe care le-am sesizat și eu, și la care s-au sesizat foarte pregnant mai ales efectele, au fost anumite inițiative sau puncte din programul de guvernare care necesitau o corelare interministerială. Este foarte greu ca un coleg de al nostru cu rang de ministru, secretar de stat sau consilier de stat la prim-ministru să coordoneze alți doi, trei, patru miniștri și atunci asta a fost soluția, ca vicepremierul cu probleme speciale cumva să aibă în atribuții această coordonare interministerială", a afirmat Mihai Tudose, citat de News.ro.

Mihai Tudose, desemnat să muncească pentru țară

Premierul desemnat a declarat că nu consideră că nominalizarea sa pentru funcția de șef al Guvernului este un premiu, ci doar a fost desemnat să muncească pentru țară, subliniind că prioritatea sa va fi implementarea programului de guvernare.

"Exceptând ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, vă spun și cu acest prilej că nu am sentimentul că am câștigat un premiu, ci dimpotrivă, am fost desemnat (...) să mă duc să muncesc pentru țară. Prioritatea va fi implementarea programului de guvernare cu un control politic - și nu mă ascund de așa ceva - foarte strict, aproape săptămânal pentru început, până recuperăm întârzierile. (...) Vom implementa câteva măsuri noi la care s-a lucrat în ultimele două săptămâni tot pentru a recupera anumite sume care astăzi au potențial de a ne crea probleme în îndeplinirea programului. De acum, toți membrii Guvernului vor raporta ceea ce fac în primul rând prin fapte și nu doar prin declarații", a spus Tudose.

Mihai Tudose a ținut să spună explicit că nu are nicio legătură cu SRI.

"Nu am avut nicio legătură de colaborare în acest sens cu Serviciul Român de Informații. Nici nu am. (...) nu am trecut niciodată că sunt angajat, dovadă stau și declarațiile de avere depuse, unde nu apar niciodată sume încasate de la acel serviciu. A fost un titlu academic obținut acolo, care nu a mai fost folosit ca atare, deoarece între timp am intrat în Guvern și nu am mai profesat", a explicat Mihai Tudose.

Lista cu miniștrii Cabinetului Tudose, votată în CEx (Digi24)

 

Premier:

  • MIHAI TUDOSE

Vicepremieri:

  • Ministrul Dezvoltării Regionale: SEVIL SHHAIDEH
  • Ministrul Mediului: GRAȚIELA GAVRILESCU
  • Fără portofoliu: MARCEL CIOLACU

Miniștri:

  • Ministrul Afacerilor Interne: CARMEN DAN
  • Ministrul Afacerilor Externe: TEODOR MELEȘCANU
  • Ministrul Apărării: ADRIAN ȚUȚUIANU
  • Ministrul Finanțelor: IONUȚ MIȘA
  • Ministrul Justiției: TUDOREL TOADER
  • Ministrul Agriculturii: PETRE DAEA
  • Ministrul Muncii: LIA OLGUȚA VASILESCU
  • Ministrul Economiei: MIHAI FIFOR
  • Ministrul Energiei: TOMA PETCU
  • Ministrul Transpoturilor: RĂZVAN CUC
  • Ministrul pentru IMM-uri: ILAN LAUFER
  • Ministrul Sănătății: FLORIAN BODOG
  • Ministerul Culturii: LUCIAN ROMAȘCANU
  • Ministrul Apelor și Pădurilor: DOINA PANĂ
  • Ministerl Educației: LIVIU POP
  • Ministerul Cercetării: LUCIAN GEORGESCU
  • Ministrul Tineretului: MARIUS ALEXANDRU DUNCA
  • Ministrul Turismului: MIRCEA DOBRE
  • Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: ANDREEA PĂSTÂRNAC
  • Ministrul pentru Relația cu Parlamentul: VIOREL ILIE
  • Ministrul Fondurilor Europene: ROVANA PLUMB
  • Ministrul pentru Afaceri Europene: VICTOR NEGRESCU
  • Ministru delegat pentru Dialog Social: GABI PETREA
  • Ministerul Comunicațiilor: LUCIAN ȘOVA

Lista cu miniștrii din Cabinetul Tudose a fost votată miercuri în Comitetul Executiv al PDS arată că Mihai Tudose va avea un guvern creat din foarte mulți miniștri din Executivul condus de Sorin Grindeanu și doar câteva nume noi. Adrian Țuțuianu va conduce Apărarea, Mihai Fifor vine la conducerea Ministerului Economiei pe care Mihai Tudose l-a deținut până în prezent, Liviu Pop - Educația, Ionuț Mișa - Finanțele, Ilan Laufer - Mediul de Afaceri, iar Lucian Romașcan preia Cultura, potrivit Digi24.

De asemenea, Cabinetul lui Mihai Tudose va avea trei vicepremieri: Sevil Shhaideh, Grațiela Gavrilescu și Marcel Ciolacu, care va fi vicepremier fără portofoliu.

Europarlamentarul Victor Negrescu ar urma să o înlocuiască pe Ana Birchall la Afaceri Europene.

Contrar supozițiilor, Florian Bodog va rămâne la Sănătate și Tudorel Toader la Justiție.

13:25 Secretarul de stat Ionuț Mișa este propus de PSD pentru a prelua conducerea Ministerului de Finanțe, după cum a anunțat, miercuri, actualul deținător al portofoliului, Viorel Ștefan.

"E secretar de stat în ministerul de Finanțe, a coordonat în această perioadă partea de legislație fiscală. (...) Deci mi se pare omul cel mai potrivit să continue ceea ce am început împreună. Îl voi ajuta, indiferent din ce poziție voi fi, voi fi alături de dl. Ionuț Mișa, pentru că cred că pot să transfer din experiența mea", a spus Viorel Ștefan, citat de News.ro.

"Ficatul duce"

Premierul desemnat Mihai Tudose a comentat, miercuri, controversele provocate de nominalizarea sa, spunând că asta este lupta politică și că este de 25 de ani în acest domeniu, dar că "ficatul duce".

"Asta este lupta politică, sunt de 25 de ani în politică (...) Ficatul duce (...) O să prefer să las rezultatele la guvernare să vorbească", a comentat Tudose.

12:35 Comitetul Executiv Național al PSD se reunește miercuri pentru a aproba lista noului Cabinet, ce va fi condus de Mihai Tudose.

„Am văzut un draft (n.r. - al listei noului cabinet). Ne-am consultat, am dialogat, au fost mai multe propuneri, organizațiile județene au făcut de asemenea propuneri și toate acestea vor fi supuse dezbateri. Sunt câteva modificări la câteva dintre ministere”, a precizat Gabriela Firea, vicepreședinte al PSD, înainte de ședința CExN.

Întrebată dacă este finalizată lista noului cabinet, Gabriela Firea a confirmat.

„Sunt și doamne și domni miniștri care își păstrează portofoliile, sunt și doamne și domni miniștri noi în acest cabinet. Așa este și normal, pentru că ne dorim o dinamizare a activității guvernului, o schimbare în bine”, a adăugat Firea.

Marți, președintele PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit cu liderii de organizații pentru a discuta noua formulă guvernamentală.

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat încă de marți că partidul își păstrează cei patru miniștri și în Guvernul Tudose: Grațiela Gavrilescu - viceprim-ministru și ministru al Mediului, Teodor Meleșcanu - ministrul Afacerilor Externe, Toma Petcu - ministrul Energiei, și Viorel Ilie - ministrul pentru Relația cu Parlamentul.

27/06

Mihai Tudose poate începe, oficial, să formeze o listă cu propuneri de miniștri care i se vor alătura în noul Cabinet, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat în cursul dimineții decretul privind desemnarea sa în calitate de candidat la funcția de prim-ministru.

Premierul desemnat are 10 zile la dispoziție pentru a propune o listă de miniștri și a cere votul de încredere al Parlamentului, însă toate aceste lucruri se vor întâmpla, de fapt, în doar 24 de ore pentru că președintele PSD, Liviu Dragnea și Mihai Tudose s-au întâlnit deja marți la Parlament, unde au avut o discuție informală despre componența viitorului Guvern,  iar apoi au plecat împreună spre Vila Lac, unde are loc, în aceste momente (începând cu ora 14:00 - n.r) o nouă întâlnire, cu liderii PSD și cu cei luați în considerare pentru portofolii.

Toți liderii care se întâlnesc la Vila Lac 1 au mai puțin de 24 de ore pentru a se decide asupra listei de miniștri cu care Mihai Tudose se va prezenta în fața Parlamentului pentru că membrii Comitetului Executiv Național al PSD au fost deja chemați miercuri la sala grupului deputaților social-democrați pentru a aproba lista cu viitorii membri ai Executivului. Ședința este programată să înceapă la ora 12:30.

Miniștrii propuși vor fi audiați apoi, tot miercuri, în comisiile parlamentare, iar joi ar urma să aibă loc votarea noului Cabinet în plenul Parlamentului și, imediat după, ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni.

Posibili miniștri în Guvernul Mihai Tudose

Cabinetul Mihai Tudose ar urma s[ cuprindă atât persoane din Guvernul condus de Sorin Grindeanu, precum Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Muncii, Carmen Dan la Ministerul de Interne, Sevil Shhaideh la Dezvoltare Regională, Teodor Meleșcanu la Ministerul de Externe și Petre Daea la Agricultură, cât și nume noi, cum ar fi Sorina Pintea la Ministerul Sănătății, Dorel Căprar la Apărare și Mihnea Costoiu la Educație, au precizat surse PSD pentru News.ro.  

Totodată, structura noului Cabinet ar urma să fie schimbată, în condițiile în care Ministerul Fondurilor Europene va deveni portofoliu de sine stătător, iar Ministerul Educației se va comasa cu cel al Cercetării și Inovării, mai scrie News.ro

Cum ar putea arăta Cabinetul Tudose:

  • Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale – Sevil Shhaideh
  • Viceprim-ministru, Ministrul Mediului – Grațiela Gavrilescu
  • Ministrul Afacerilor Interne – Carmen Dan
  • Ministrul Afacerilor Externe – Teodor Meleșcanu
  • Ministrul Apărării Naționale – Dorel Căprar
  • Ministrul Finanțelor Publice – Eugen Teodorovici sau Viorel Arcaș
  • Ministrul Agriculturii – Petre Daea
  • Ministrul Educației, Cercetării și Inovării - Mihnea Costoiu
  • Ministrul Muncii – Lia Olguța Vasilescu
  • Ministrul Economiei – Gheorghe Șimon
  • Ministrul Energiei – Toma Petcu
  • Ministrul Transporturilor – Alexandru Cuc
  • Ministrul Sănătății – Sorina Pintea
  • Ministrul Apelor și Pădurilor – Doina Pană
  • Ministrul Tineretului și Sportului – Gabriel Petrea
  • Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni – Andreea Păstîrnac
  • Ministrul Consultării Publice și Dialog Social – Liviu Pop
  • Ministrul pentru Relația cu Parlamentul – Viorel Ilie
  • Ministrul pentru Fondurile Europene – Rovana Plumb
  • Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall
  • Ministrul Turismului – Mircea Dobre 

Pe lista nu se află, deocamdată, niciun nume pentru Ministerul Justiției, unde se vehiculează că Tudorel Toader nu se va mai întoarce. Șeful PSD, a dat, însă, marți, asigurări că fostul judecător de la Curtea Constituțională își va păstra mandatul și le-a transmis jurnaliștilor că cei care le-a că Mariana Moț este o variantă sunt "surse proaste".

SRI s-a detașat de Mihai Tudose

Serviciul Român de Informații a ținut să precizeze încă de luni că respinge categoric "tentativele de implicare a SRI în dispute politice, desemnarea premierului sau alte demersuri care nu țin de activitatea Serviciului", după ce pe tot parcursul zilei au fost discuții legate de faptul că Mihai Tudose, premierul propus de PSD-ALDE, este absolvent al Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" (ANIMV).

"În legătură cu speculațiile apărute in spațiul public referitoare la o presupusă implicare a Serviciului Român de Informații în desemnarea premierului României, SRI face următoarele precizări: Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, în numirea premierului României sau alte acțiuni care nu țin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmații din spațiul public denigratoare și menite să afecteze imaginea instituțiilor fundamentale dintr-un regim democratic. (...) SRI își reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic și concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii", a transmis Serviciul de Informații.