Fostul europarlamentar PSD Doru-Claudian Frunzulică, care nu a mai prins un loc eligibil în noua legislatură, a fost numit de premier șeful Departamentului pentru Armamente din MApN.

Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Frunzulică a intrat în Parlamentul European în 2014 din partea Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), iar apoi s-a înscris în PSD.

Acesta este absolvent al colegiul de Studii Strategice și Economia Apărării, Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall - Germania și doctor în economie la Academia de Studii Economice din București.

Pe 14 martie, poziția Grupului S&D a fost în favoarea adoptării unei Rezoluții în Parlamentul European care stabilea că Rusia nu mai e un partener strategic al UE, dar numeroși membri nu au respectat decizia. Printre ei s-a numărat și Doru Frunzulică.

Potrivit Votewatch.eu, eurodeputații români din ALDE și cei din PPE au votat în favoarea rezoluției. 

În cadrul Grupului S&D, voturile au fost împărțite. 79 de eurodeputați au votat conform poziției Grupului, adică în favoarea Rezoluției, în timp ce 43 s-au opus, iar 45 s-au abținut. În ceea ce-i privește pe eurodeputații PSD, cinci au votat ”pentru” și cinci ”împotrivă”. Andi Cristea, Doru-Claudian Frunzulică, Dan Nica, Gabriela Zoană și Claudia Țapardel sunt cei care au votat împotriva Rezoluției. La fel a procedat și Maria Grapini (Partidul Puterii Umaniste), membră a S&D. Damian Drăghici nu a votat, iar Dacian Sârbu, plecată din PSD, dar nu și din Grupul socialiștilor europeni, a votat Rezoluția privind relațiile UE-Rusia.