Fostul judecător CCR Toni Greblă a fost numit miercuri în funcția de prefect al Bucureștiului.

Toni Greblă a fost numit în locul Alexandrei Văcaru, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Toni Greblă a fost timp de câteva zile și administrator la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Economedia.ro a scris în 10 martie 2022 că Toni Greblă este incompatibil în funcția de administrator al Companiei de Drumuri (CNAIR) și s-a retras la puțin timp după ce ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu l-a numit în Consiliul de Administrație.

+++

În 2015, Toni Greblă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, printre acuzații fiind și aceea că a coordonat exporturi de produse agro-alimentare din România spre Rusia.

Toni Greblă, în 2014 judecător la Curtea Constituțională, a atras în jurul său mai multe persoane pentru a face afaceri cu firme din Rusia, susțineau procurorii în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe fostul magistrat. Unul dintre ei a fost Ion Bîrcină, căruia i-a botezat în trecut un copil, iar un altul a fost Victor Dolghi, cetățean basarabean, ambii oameni de încredere ai fostului judecător CCR, dar și oameni de afaceri. (Detalii)

În 2019 acesta a fost achitat definitiv de ÎCCJ.