Fostul ministru al Economiei: Ministrul Andrușcă și-a încheiat mandatul, omul Andrușcă merge înainte
Fostul ministru al Economiei, Dănuț Andrușcă, a transmis că a fost o onoare pentru el să lucreze pentru România, iar în timp ce "ministrul Andrușcă și-a încheiat mandatul, dar omul Andrușcă merge înainte".
A fost o onoare să conduc Ministerul Economiei și să fac parte, timp de zece luni, dintr-o echipă guvernamentală unită și responsabilă. Vreau să mulțumesc doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă și colegilor din Guvern pentru susținere și implicare.Vreau să mulțumesc fiecărui angajat al Ministerului pentru munca sa. Pentru că s-a muncit mult în aceste luni. Vreau să mulțumesc colaboratorilor mei pentru modul în care s-au dedicat activității profesionale, pentru eforturile pe care le-au făcut și pentru că au demonstrat în fiecare zi că, dacă individual putem fi puternici, uniți suntem de neoprit. Am întâlnit profesioniști dedicați în Ministerul Economiei, oameni care-și iubesc meseria și care-și iubesc țara. Sunt bucuros că am putut face echipă cu acești oameni și sunt convins că drumul vieții ne va oferi șansa reîntâlnirii în noi proiecte profesionale.", se arată într-un mesaj pe care Andrușcă l-a transmis pentru o publicație locală din județul Neamț.
El mai spune că perioada în care a fost ministru a fost cea mai frumoasă perioada din viața lui.
"A fost una dintre cele mai intense, interesante și frumoase perioade din viața mea. Așa cum am spus de fiecare dată, pentru mine a fost o onoare să pot lucra pentru România. Las frâiele Ministerului, repurtând două rezultate notabile: salvarea Șantierului Naval din Mangalia și salvarea Oltchim. Sunt mai mult decât două obiective industriale strategice, sunt două piese de rezistență pentru industria și economia românească și, poate cel mai important, sunt sursa de venit pentru mii de angajați. Cu atât mai bucuros sunt de aceste reușite întrucât știu că în preajma Sărbătorilor de Iarnă care se apropie, câteva mii de familii din această țară pot să se bucure de Nașterea Domnului fără să mai fie îngrijorați de ziua de mâine", a mai transmis el.
În finalul mesajului, fostul ministru încheie: "Sunt un om credincios și cred cu tărie că Dumnezeu aranjează lucrurile așa cum este mai bine pentru fiecare și sunt convins că El dă fiecăruia după sufletul său. Ministrul Andrușcă și-a încheiat mandatul, dar omul Andrușcă merge înainte!".
Comentarii