Fostul ministru al Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, apropiat de Florin Cîțu, critică dur PNL într-un mesaj postat pe Facebook și acuză că "a început o vânătoare a tuturor celor care au puncte de vedere critice la adresa PSD sau a miniștrilor PSD".

"După 6 luni, pot să trag câteva concluzii asupra direcției în care actuala conducere a îndreptat Partidul Național Liberal și sunt câteva puncte pe care le-am remarcat.

1. Nu există o strategie politică și nici obiective politice. S-a abandonat proiectul de coagulare a dreptei care începuse încă de la finalul anului trecut (fuseseră desemnate echipele de negociere cu ALDE și PMP, existau înțelegeri de principiu și fusese deja votat in BEx primul protocol de fuziune, cu ALDE);

2. Au fost abandonate principiile liberale de guvernare și cele mai importante măsuri impuse de PNL în programul de guvernare:

a) fără taxe noi sau cresteri de taxe;

b) finanțarea investițiilor la 7% din PIB,

c) susținerea implementării PNRR;

3. Cele două puncte de mai sus s-au întâmplat in paralel cu cedarea totală a agendei publice, ba chiar preluarea de către conducerea partidului și miniștri a propagandei PSD (miniștri PNL și guvernările liberale anterioare abandonați în fața atacurilor continue ale PSD, preluarea de la PSD a mesajului ca PNRR a fost secretizat și că trebuie renegociat);

4. În aproape toate județele, PSD este foarte agresiv și și-a impus oameni în poziții de conducere și a început o campanie de racolare a primarilor liberali, comportament ignorat de conducerea PNL deși mai mulți colegi au subliniat aceste aspecte în ședințe;

5. În interiorul partidului a început o vânătoare a tuturor celor care au puncte de vedere critice la adresa PSD sau a miniștrilor PSD, statutul partidului este încălcat voit, iar democrația internă a fost înăbușită.

Motivul pentru care scriu aceste lucruri este pentru ca eu cred ca încă mai putem să îndreptam aceste greșeli și putem evita un dezastru economic al României, urmat de un dezastru politic al Partidului Național Liberal", a scris Vîlceanu.

De la #echipacâștigătoare la oile negre din PNL

Pe 6 aprilie, Dan Vîlceanu a demisionat din funcția de ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, la scurt timp după ce a demisionat și din funcția de secretar general al PNL, în urma tensiunilor din partid iscate după înlăturarea lui Florin Cîțu de la conducerea partidului și impunerea lui Nicolae Ciucă.

Vîlceanu a fost numit în funcția de ministru în noiembrie, atunci când a fost învestit Guvernul Ciucă.

După instalarea Guvernului PNL-PSD, fosta echipă din jurul lui Florin Cîțu s-a rupt, majoritatea oamenilor fiind acum alături de Nicolae Ciucă.