Fritz: Joculețele tactice pe care le vedem la CCR nu o să țină
Președintele USR, Dominic Fritz, se declară convins că "nu poate fi blocat la infinit ce este susținut aproape în unanimitate de către români", cu referire la reforma pensiilor speciale, "dorită de cetățenii de toate culorile politice".
"Joculețele tactice pe care le vedem la Curtea Constituțională nu o să țină. Miza pare să fie protejarea unor rețele de interese în interiorul justiției și a privilegiilor lor. Dar presiunea va crește. Reforma propusă este de bun-simț. Nu mai poate fi oprită. Și e doar începutul. Iar cei care împiedică, pe orice cale, luarea unei decizii fac un joc periculos", a scris Fritz pe contul său de Facebook.
El a adăugat că este mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale, că se impune deconectarea judecătorilor CCR de la interesele de grup și comenzile de partid.
"Lucru pe care USR îl cere public, de altfel, de ani buni. Pentru cei care refuză să-și facă treaba, există procedura încetării mandatului. Chiar și pentru judecători ai CCR", a conchis acesta.
Comentarii