Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a prezentat joi, în cadrul Forumului de Afaceri organizat în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări, stadiul proiectelor Via Carpathia și Rail2Sea și a vorbit despre importanța Portului Constanța.

Grindeanu a spus că pentru proiectul Via Carpathia s-a obținut o finanțare de 100% din fonduri UE, acesta fiind acum finalizat în proporție de 35%.

"În România, coridorul Via Carpathia are trei ramuri, însumând 1.700 de km de autostrăzi și drum expres. Programul investițional pentru transport a legitimat participarea României la proiectul european prin introducerea proiectelor de modernizare a sectoarelor de drum anterior, care nu erau prevăzute în programe. E vorba de tronsonul Oradea-Arad și Lugoj-Calafat. (...) Valoarea însumată a acestor proiecte este de 2,5 miliarde de euro.", a spus Grindeanu.

Ministrul a mai spus că proiectul Rail2Sea a primit finanțare europeană pe 80%, fiind deja finalizat în proporție de circa 30%.

"Coridoarele fiind tot pe trei ramuri prevăd aproximativ 3.600 de km de cale ferată ce pune România în prim-planul conexiunii porturilor Gdansk și Constanța. Portul Constanța, și o să o spunem de fiecare dată, este acum cel mai important port la Marea Neagră și este al 17-lea ca mărime din Europa. Astăzi avem cam 270 de kilometri de cale ferată intraportuară, iar secțiunile de pe cele patru ramuri ale coridorul Rail2Sea din România sunt incluse în proiecte de modernizare și finanțate prin programe europene și prin Connecting Europe Facility", a mai adăugat Grindeanu.

În actualul context geopolitic, Grindeanu a spus că este important să avem rute de transport diversificate.

"Instituirea unui coridor de transport Nord-Sud, propus în cadrul I3M din 2016, capătă în acest context noi valențe în consolidarea inclusiv a securității în regiunea noastră", a mai transmis ministrul Transporturilor.

+++

Via Carpathia este un traseu transeuropean aflat în implementare, care va face legătura între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee. Traseul va începe în Lituania, la Klaipėda, continuă în Polonia, pe ruta Białystok - Lublin - Rzeszów, în Slovacia la Presov - Koszice și în Ungaria prin Miskolc - Debrecen.

Este planificată să se deschidă în 2025, iar partea poloneză a traseului a fost denumită în 2021 după defunctul Președinte Lech Kaczyński.

Rail2Sea este un proiect al Inițiativa celor Trei Mări (3SI) care prevede dezvoltarea și modernizarea unei linii de cale ferată lungă de 3,663 kilometri care leagă Portul polonez Gdańsk de la Marea Baltică cu portul românesc Constanța de la Marea Neagră.Această cale ferată ar urma să treacă prin România, Ungaria, Slovacia și Polonia, având un uz civil și militar.