Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că ședința Coaliției în care se va discuta despre calendarul alegerilor prezidențiale va avea loc joi, la ora 9.00, când se va discuta din nou despre calendarul alegerilor prezidențiale.

”O să știm mai multe lucruri mâine. Mâine o să aveam o ședință a Coaliției la 9.00. Cei care au participat la aceste consultări cu celelalte forțe politice, premierul și cei doi vicepremieri, ne vor transmite concluziile și vom merge înainte”, a spus Grindeanu despre discuțiile privind calendarul alegerilor prezidențiale, citat de News.ro.

”Țara trebuie să fie guvernată și este guvernată în acest moment și e guvernată bine. Alegeri oricum trebuie să avem. S-ar putea ca unii să se gândească că trebuie să amânăm alegerile prezidențiale până peste doi ani, că poate așa intră în turul doi. Nu există această variantă. Noi trebuie să facem alegeri prezidențiale în această toamnă și alegeri parlamentare la fel”, a completat el. 

Întrebat dacă acest blocaj din coaliție a duc la pierderea încrederii în coaliție, Grindeanu a răspuns ”această răzgândeală bine nu a făcut, în mod cert, dar nici nu a dus la stricăciuni definitive, ireparabile. Nici nu pot să fiu ipocrit să spun că a făcut bine această răzgândeală a partenerilor noștri”.