Guvernul spune că nu a primit niciun document privind grupul de lucru anunțat de Voiculescu
La cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală și la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document care să facă referire la înființarea sau activitatea unui grup de lucru privind raportarea deceselor de COVID.
Fostul ministrul al sănătății Vlad Voiculescu a declarat că există documente în Ministerul sănătății care pot confirma afirmațiile sale privind înființarea unui grup de lucru privind raportarea deceselor de COVID-19. Ulterior, G4Media a publicat un document, pus la dispoziție de surse din minister, semnat de fostul secretar de stat Andreea Moldovan, din 12 aprilie, cu 2 zile înainte ca Voiculescu și Moldovan să fie demiși de premierul Cîțu.
Prin document se decidea înființarea unui „grup tehnic de lucru” care urma să verifice „modalitatea de raportare a datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2”. Pe una dintre cele două pagini este scris mesajul ”Dlui. Florin Cîțu. Confidențial” și este semnată cu mențiunea ”Am primit”.
Guvernul a replicat luni că la cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală și la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document care să facă referire la înființarea sau activitatea unui asemenea grup de lucru.
”Așa zisele documente apărute în spațiul public nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al prim-ministrului sau Guvernului. Concret, numărul de înregistrare primit de un document preluat la Cabinetul prim-ministrului, Registratura Generală sau Secretariatul General al Guvernului este format din patru cifre, precedat de un număr specific cabinetului la care este înregistrat: 5/xxxx în cazul cabinetului prim-ministrului, 17/xxxx în cazul Registraturii Generale și 20/xxxx în cazul Secretariatului General al Guvernului”, a explicat Biroul de presă al Executivului.
Acesta a mai precizat că, la preluarea unui document oficial, persoana care preia documentul semnează menționând numele în clar, pentru a putea fi identificată.
”Dacă documentul este transmis în plic închis, plicul se deschide, iar numărul de înregistrare este menționat pe documentul oficial”, a mai transmis Biroul de presă, adăugând că face aceste precizări tehnice pentru a dovedi faptul că ceea ce a fost publicat în spațiul public nu reprezintă un document oficial înregistrat la cabinetul prim-ministrului sau Secretariatului General al Guvernului.
Corespondența apărută în spațiul public nu poartă însemnele corecte unor documente oficiale înregistrate la Cabinetul prim-ministrului, Registraturii Generale sau Secretariatului General al Guvernului. A susține că respectiva corespondență reprezintă documente înregistrate oficial, denotă lipsa cunoașterii rigorii corespondenței instituționale și a procedurilor administrative”, se mai arată în comunicat.
La nivelul aparatului de lucru al Guvernului vor continua verificările si, daca se va dovedi că atribuirea caracterului oficial al documentului este falsă, cu siguranță organele competente se vor autosesiza.
Și Ministerul sănătății a venit luni cu precizări, susținând că, ”în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul Ministerului sănătății”.
”Singurele elemente concrete ... cu privire la eventualitatea existenței acestui grup de lucru sunt reprezentate de o intenție de constituire și o mențiune despre organizarea unui astfel de grup”, precizează Ministerul sănătății, acuzându-l pe fostul ministru Vlad Vasile Voiculescu că ”nu cunoaște legislația, atribuțiile ce revin funcției de ministru și procedurile administrative”.
”În conformitate cu legislația în vigoare, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual. Nu decizii”, reia Ministerul sănătății explicate date duminică la Antena 3 de secretarul de stat Andrei Baciu, căruia premierul Florin Cîțu i-a delegat atribuțiile de ministru interimar.
De asemenea, Ministerul sănătății i-a solicitat fostului ministrul Voiculescu să înceteze diseminarea informațiilor false în spațiul public și emiterea unor ipoteze lipsite de fundament:
”Concret, decizia emisă de doamna Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul sănătății, privind constituirea acestui grup de lucru nu reprezintă un act administrativ cu caracter normativ. Totuși, deși acestea sunt prevederile legislației in vigoare, domnia sa emite un astfel de document. De asemenea, nu există temei pentru ca un astfel de grup de lucru sa fie încadrat în categoria documentelor cu caracter confidențial, ipoteză acreditată în spațiul public, în condițiile în care o astfel de abordare este în contradicție cu principiile transparenței și comunicării instituționale susținute de Ministerul sănătății”.
Instituția mai precizează că premierul Florin Cîțu a dispus și verificarea tuturor actelor care au fost emise de fostul ministrul al sănătății, precum și de secretarii de stat in ultimele patru luni.
Totodată, Ministerul susține că, în cursul zilei de astăzi, va fi constituit un grup de lucru în conformitatea cu legislația in vigoare pentru a verifica informațiile lansate de Voiculescu după demitere privind modul în care sunt raportate decesele de COVID-19.
Detalii juridice:
ART 57 ALIN. 1 DIN OUG 57/2019 –COD ADMINISTRATIV
(1) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, ministrul emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual.
ART 59 ALIN. (1) ȘI (3) DIN OUG 57/2019
(1) În activitatea de conducere a ministerului, ministrul este ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat, potrivit actului normativ de înființare, respectiv de organizare și funcționare a ministerului, după caz.
(3) Secretarii de stat și subsecretarii de stat exercită atribuțiile stabilite prin actul normativ prevăzut la alin. (1), precum și alte atribuții delegate prin ordin al ministrului.
ART. 11 DIN HG NR. 144/2010 PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA MS
ART. 11 (1) În exercitarea atribuțiilor sale, ministrul sănătății poate constitui organisme consultative după cum urmează: comisiile de specialitate și Comitetul național de vaccinologie.
(2) Componența, atribuțiile, modul de organizare și funcționare ale comisiilor
consultative se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.
Decizia emisă de dna Andreea-Anamaria Moldovan, în calitatea sa de secretar de stat este un document intern și NU un ordin sau instrucțiune, act administrativ cu caracter normativ sau individual.
În exercitarea atribuțiilor delegate de ministru, în limitele expres menționate prin ordinul de delegare, secretarii de stat pot semna în numele și pentru ministru actele prevăzute la art. 7 alin. (4) din HG nr. 144/2010.
Pe cale de consecință, emiterea decizei ca act administrativ depășeste limitele de competență, stabilite potrivit legii, pentru secretarii de stat, caz în care acest document nu poate fi asimilat unui act administrativ.
Față de aceste aspecte emiterea deciziei nu își găsește temeiul juridic în articolele de lege invocate în preambul ci reprezintă așa cum am menționat, un act de stabilire a unor masuri organizatorice de către un secretar de stat din cadrul Ministerului sănătății.
”Întrucât decizia nu este un act administrativ aceasta nu are forță juridică, și pe cale de consecință este un document care nu produce efectele juridice de natura actelor ce pot emise de către miniștri.
În concluzie, apreciem că înființarea grupurilor de lucru la nivelul Ministerului
reprezintă atributul exclusiv al ministrului, componența, atribuțiile și modul de
organizare ale acestora fiind stabilite prin ordin, conform legislației in vigoare”.
Comentarii