Guvernul a adoptat joi majorările salariale pentru angajații din educație, deși cei din urmă le-au respins.

Măsurile adoptate de Guvern prin OUG sunt:

- cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de  la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar.

- în noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.

Concret, profesorii vor primi în mână 585 de lei, iar personalul nedidactic - 250 de lei.

Profesorii au cerut o majorare cu 25% a întregii grile salariale, iar un profesor debutant care primește acum 2.400 de lei să primească 3.000 de lei.

La începutul ședinței de Guvern, premierul a spus că are convingerea că, în urma acestor aproape 2 săptămâni în care s-a întâlnit cu liderii de sindicat, cu reprezentanții părinților, cu reprezentanții copiilor, au înțeles cu toții că "avem nevoie să recunoaștem rolul esențial al educației și cred că ceea ce este cel mai important este să recunoaștem că suntem datori să asigurăm viitorul copiilor noștri".

"De aceea, am exprimat și exprimăm în continuare, disponibilitatea și deschiderea pentru dialog, pentru că, doar prin dialog, putem să găsim soluții pentru toate aceste probleme cu care ne confruntăm astăzi. Am convocat această ședință de guvern, astăzi, de 1 iunie, este o ședință extraordinară pentru că am apreciat că este absolut necesar să facem în așa fel încât să remediem tot ceea ce s-a întâmplat în acești 30 de ani în care, cu adevărat, s-au acumulat o serie de nedreptăți și inechități în sistemul educațional, iar acestea trebuie să fie îndreptate", a spus Ciucă.

El a adăugat că Ordonanța de urgență de joi "schimbă radical modul de salarizare în educație, pentru că am considerat că este necesar ca noi toți să înțelegem rolul și menirea pe care le au atât dascălii, cât și întreg sistemul, pe întreg lanțul, de la autorități la instituțiile de educație, în identificarea soluțiilor și asigurarea unui sistem educațional așa cum ni-l dorim noi toți".

"Practic, majorările salariale de care vor beneficia toți cei care își desfășoară activitatea în sistemul de educație beneficiază astăzi de garanția coaliției de guvernare. Ne-am asumat cu toții prioritizarea educației în programul de guvernare și în tot ceea ce înseamnă obiectivele pe care noi ni le-am propus, fiind conștienți de faptul că România va avea viitor doar printr-un sistem de educație care să beneficieze de transformările, de reformele necesare, de recuperarea celor care s-au pierdut de-a lungul timpului și, în felul acesta, să avem garanția că responsabilitatea pe care ne-am asumat-o va produce efecte în sistemul de educație", a continuat prim-ministrul.

Întregul personal din sistemul de educație, aproximativ 330.000 de oameni, vor beneficia de o nouă grilă de salarizare, vor fi primii beneficiari ai noii grile de salarizare.

"Din perspectiva noastră, este garanția încrederii că discutăm despre un proces ireversibil, care va fi consolidat prin dialog cu întreg mediul asociativ, care va fi consolidat prin măsurile care vor fi luate la nivelul Ministerului Educației și la nivelul Guvernului, astfel încât să asigure derularea întregului proces de reformă din Educație", a mai spus Ciucă.

Premierul a transmis și că "este momentul să recunoaștem că astăzi România nu-și mai poate permite să țină dascălii și elevii departe de școală. Sunt momente foarte importante pentru copiii din clasa a VIII-a, sunt momente importante pentru tinerii care finalizează liceul și trebuie să intre în examenul de bacalaureat. Sunt aspecte pe care le-am avut și le avem în continuare în vedere, astfel încât să intrăm în normalitate și să asigurăm o coerență, așa cum am spus, a întregului proces de transformare și de modernizare a educației în România. Sunt convins că, prin decizia de astăzi și întâlnirile pe care le vom avea astăzi cu reprezentanții sindicatelor din educație, vom reuși împreună să redăm speranța unui viitor mai bun pentru copiii noștri, pentru că atât noi, cât și ei își doresc să reușească în viață, își doresc să își descopere menirea, își doresc să valorifice talentul fiecăruia dintre ei. Am convingerea că, legând  prietenii noi și recunoscând tot ceea ce au de făcut prin educație, vor realiza că, prin ei înșiși și prin sprijinul nostru, vor reuși în viață".