Guvernul a aprobat miercuri seară majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor militare până în 3.000 de lei, măsura care se va aplica de la 1 octombrie, la fel ca în cazul celorlalte pensii.

"Aprobăm azi majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din Sistemul Național de Ordine și Siguranță Publică. Practic, le aducem la același nivel cu celelalte pensii publice, unde deja am legiferat ridicarea plafonului de la 2.000 la 3.000 de lei, începând cu 1 octombrie. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură, care este un act de echitate socială", a spus Ciolacu la debutul ședinței de Guvern.

Citește și: PNL vrea creșterea pragului de impozitare și la pensiile militare/ PSD: Săptămâna trecută s-a opus

Premierul a mai spus că se lucrează acum și la soluționarea problemelor pensionarilor mineri și a celor cu dizabilități.

"Îmi asum să rezolv problemele acestor oameni și ei nu au nicio vină că statul a schimbat de mai multe ori regulile legate de pensionare din interese de moment. Însă, fiți sigur că voi rezolva prin dialog cu Comisia Europeană, ajungând la o înțelegere corectă, nu prin acțiuni populiste cu proiecte fantomă depuse acum în Parlament, ce modifică legea asumată anul trecut prin PNRR și votată de toate partidele", a continuat acesta.

Ședința de Guvern, programată inițial la ora 11:00, a fost amânată pentru obținerea de avize la proiectul de OUG care vizează ridicarea plafonului de neimpozitare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei în cazul pensiilor militarilor și polițiștilor.

Potrivit News.ro, motivul îl constituie modificarea legii pensiilor, pentru categoriile care au fost afectate de recalculare. Sursele au precizat că nu exista aviz de la CES pentru proiectul privind impozitarea pensiilor militare.