Executivul a adoptat, la propunerea Ministerului Sănătății, o Hotărâre de Guvern prin care au fost incluse noi categorii de beneficiari pentru care se vor deconta cheltuielile de carantină de la bugetul de stat.

Astfel, vor beneficia de decontarea cheltuielilor de carantină cei din personalul medico-sanitar și personal auxiliar sanitar confirmat COVID-19 care nu necesită internarea sau personal medico-sanitar și personal auxiliar sanitar care interacționează cu pacienți și care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru.

Hotărârea de Guvern vizează și personalul medico-sanitar si personalul auxiliar sanitar încadrat în centrele care efectuează dializa pentru pacienții confirmați COVID-19.

Mai mult, s-a hotărât ca toate cheltuielile cu transportul pentru persoanele care optează pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale să fie decontate prin direcțiile de sănătate publică.

De asemenea, se vor asigura cheltuielile cu hrana pentru personalul medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar care interacționează cu pacienți și care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru - care include 2 mese/zi acordate în spațiul special de carantina, în funcție de programul de lucru al fiecărei persoane.

Tot prin actul normativ s- a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 600.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru:

a) decontarea cheltuielilor pentru carantină;

b) decontarea alocației de hrană în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 725/2020 privind stabilirea măsurilor de sprijinire a persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.