Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență prin care 15 juriști urmează să se ocupe de toate procesele intentate statului român, cum ar fi cel cu Pfizer sau Roșia Montană

"Vă pot spune că prin OUG, astăzi (joi - n.r.), s-a constituit la nivel de Minister de Finanțe și la nivel de Secretariat General al Guvernului un nucleu format din 15 persoane, juriști. Aceștia vor trebui să gestioneze toate informațiile pe care le pot avea alte ministere sau entități ale statului cu privire la litigiile în desfășurare sau în viitor ale statului român, similare cu Roșia Montană sau Pfizer și acest nucleu, constituit, pe baza unui fundament legislativ preexistent, prin care Ministerul Finanțelor oricum avea responsabilități de gestionare a acestor litigii, va aduce la zi informațiile la nivel guvernamental", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul ședinței.

Întrebat de unde vor fi cei 15 juriști, Constantin a precizat că zece sunt din structura Ministerului de Finanțe, care se ocupau până acum de coordonarea internă a acestor litigii, la care se adaugă alți cinci angajați juriști din cadrul Secretariatului general al Guvernului.

Toți au salarii mai mari cu 50% pentru a compensa "efortul suplimentar și pentru o stimulare profesională".