Lia Olguța Vasilescu a menționat sâmbătă, în treacăt, că Guvernul ar putea ridica salariul minim de la 1 noiembrie, dar informațiile publicate de Profit.ro arată că, de fapt, autoritățile deja agreaseră această măsură.

Guvernul a redactat proiectul de hotărâre care ridică salariul minim brut pe economie la 2.080 lei din 1 noiembrie, dar care și introduce, în premieră, un salariu minim diferențiat, persoanele încadrate pe posturi care necesită studii superioare și cele cu o vechime în muncă de peste 15 ani urmând să aibă un salariu minim lunar brut de 2.350 lei, tot din 1 noiembrie.

Varianta a fost avansată în weekend de autorități, ca fiind o propunere a Comisiei Naționale de Prognoză aflată încă în stadiu de lucru la nivelul ministerelor.

Potrivit Profit.ro, proiectul de act normativ a fost deja redactat la nivelul Guvernului, fiind înregistrat astăzi oficial și indicând astfel că operațiunea a fost agreată.

În prezent, salariul minim brut pe țară este de 1.900 lei, pentru un program complet de lucru.

Mediul de afaceri a criticat vehement intenția de creștere a salariului minim, avertizând că ar putea duce la concedieri sau extinderea muncii la negru.