Guvernul a alocat marți 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale. Măsura a fost luată la propunerea Ministerului Dezvoltării.

Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.

Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcționare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât și alte cheltuieli neprevăzute.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 9 consilii județene, precum și Sectorul 6 al municipiului București, 83 de municipii, 206 orașe și 2.781 de comune primesc finanțare.

De asemenea, tot marți, guvernul a decis alocarea a 2.782 de mii lei în vederea finanțării unor lucrări de primă urgență de intervenție pentru punerea în siguranță a barajului lacului de acumulare Tăul Mare, din localitatea Roșia Montană, județul Alba.

Pe 1 octombrie s-a format o groapă de prăbușire în barajul lacului Tăul Mare, situație ce a impus evacuarea preventivă a locuitorilor din localitatea Roșia Montană aflați în zona de risc.

Astfel, având în vedere că Primăria comunei Roșia Montană se află în imposibilitatea de a acoperi din bugetul local cheltuielile urgente și neprevăzute generate de necesitatea efectuării lucrărilor de intervenție pentru punerea în siguranță a barajului, Guvernul a decis alocarea sumei din Fondul de rezervă.