Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri măsuri pentru "a răsplăti și încuraja performanța școlară", prin acordarea unui stimulent financiar elevilor care au obținut nota 10 la examenele de absolvire a gimnaziului și liceului.

Absolvenții clasei a VIII-a cu 10 la Evaluarea Națională din acest an primesc câte 2.000 de lei, iar celor cu media 10 la Bacalaureat li se vor acorda câte 5.000 de lei.

"Cred că este un gest firesc de apreciere a performanței școlare, principiu pe care îl punem la baza sistemului public de educație", a spus Ciolacu la debutul ședinței de Guvern.

în nota de fundamentare a proiectului este menționat numărul elevilor cu media 10, și anume 80 absolvenți de liceu, dintre care 58 la sesiunea specială și 21 la examenul din sesiunea iunie-iulie 2024.

De asemenea, 74 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la Evaluarea Națională.

Edupedu.ro scrie că, anul trecut, lista cu numele elevilor a fost aprobată prin ordin de ministru în luna august, la o lună după publicarea proiectului de HG privind acordarea stimulentelor.

În 2022, sumele au fost similare, iar aprobarea listei cu beneficiarii a avut loc la 4 luni de la cele două examene și de la aflarea rezultatelor.