Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi, la finalul ședinței Executivului, că s-a convenit un număr total de 56 de secretari de stat, față de 75 câți sunt acum.

"Astăzi, prin OUG, Guvernul a mai luat o decizie pentru limitarea numărului funcțiilor de demnitate publică la nivel de secretari de stat și subsecretari de stat din cadrul ministerelor, pentru a continua prevederile din planul de guvernare privind reducerea aparatului bugetar. Cred că, dacă ne aducem bine aminte, de la finalul lui 2023 a început acest proces, care este unul care se face într-un ritm cât mai prudent cu putință, pentru a se ajusta realităților din teren. Ei bine, un număr total al secretarilor de stat a fost convenit astăzi la 56. Dacă nu mă înșel, în prezent sunt 75 de secretari de stat", a spus Constantin.

De asemenea, ministerele vor avea în aparatul lor un secretar general, eventual ajutat de unul sau doi secretari generali adjuncți, după necesitățile și după evaluările proprii ale ministerelor.

OUG mai prevede că, în termen de 15 zile, Guvernul aprobă hotărârile privind organizarea și funcționarea ministerelor.

"Așadar, în următoarele două săptămâni ne putem aștepta ca fiecare minister să vină cu o organigramă revizuită, pentru a implementa acest angajament prin programul de guvernare", a conchis acesta.