Guvernul și premierul își manifestă interesul ”deosebit” în legătură cu cazul familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost încredințați în plasament temporar, pe motiv că sunt disciplinați fizic, a declarat, marți, Dan Suciu.

”Primul-ministru și-a manifestat interesul deosebit în legătură cu evoluția și clarificarea cazului Bodnariu în contextul relațiilor excelente pe care România le  are cu Norvegia (...) Interesul primului-ministru și al guvernului este justificat de faptul că vorbim de cetățeni români, membrii familiei, care acum se îndreaptă tot mai mult spre Ambasada României și solicită tot mai mult implicarea autorităților românești”, a anunțat purtătorul de cuvânt al executivului, Dan Suciu.

Acesta a precizat că, în cursul zilei de marți va avea loc o întâlnire, la Ambasada României din Oslo, cu familia Bodnariu, cu ambasadorul român în Norvegia și cu noul avocat desemnat din oficiu pentru a vedea care sunt pașii următori care pot fi făcuți pentru clarificarea acestei situații.

Dan Suciu a subliniat că partea română înțelege că sunt anchete în curs derulate conform legislației norvegiene, dar speră ”să fie informată cât mai rapid în legătură cu evoluția acestor anchete”.

”Primul-ministru al României va urmări personal evoluțiile acestui caz și dorește să fie informat personal în legătură cu evoluția aceasta”, a spus Suciu, adăugând că partea română face toate demersurile care pentru a contribui la lămurirea  situației.

Astfel, în cursul zilei de miercuri, ambasadorul României la Oslo se va întâlni cu reprezentantul Ministerului norvegian al Copiilor, Egalității și Incluziunii, întâlnire solicitată deja din luna noiembrie.

Purtătorul de cuvânt a reamintit că ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a  discutat, luni, cu Daniel Bodnariu, unchiul copiilor, care se află în România.

Totodată, Suciu a afirmat că premierul Dacian Cioloș face un apel la adresa autorităților norvegiene să perceapă dimensiunea sensibilă a subiectului la nivelul opiniei publice românești și internaționale.

O instanță norvegiană a decis, pe 27 noiembrie 2015, încredințarea în plasament temporar a celor cinci copii ai familiei Bodnariu, pe baza unor suspiciuni circumstanțiale de rele tratamente la adresa copiilor. Recursul acestei decizii nu s-a fixat încă. Familia a atacat în instanță hotărârea din 27 noiembrie. 

Decizia a fost luată în urma unei sesizări a directoarei școlii din satul Vevring, unde învață cele două fete ale lui Marius Bodnariu (cetățean român) și Ruth Bodnariu (cetățean norvegian).

Serviciul local de Protecție a Copilului a invocat ”disciplinarea fizică” a copiilor, în timp ce Marius și Ruth Bodnariu au admis mici "corecții fizice", precum palme la fund sau trasul de urechi, acuzând autoritățile norvegiene de reacție disproporționată față de gravitatea faptelor. 

Cazul a provocat ample dezbateri în România. Potrivit Mediafax, mii de persoane au protestat, vineri și duminică, în fața ambasadelor Norvegiei din SUA, Canada, Irlanda, Spania, Marea Britanie și Danemarca, în semn de susținere a familiei Bodnariu.