Un proiect de lege al Guvernului Tudose va abroga Legea 90/2001, care interzice unei persoane condamnate penal să fie membru al Guvernului, Cabinetul urmând să excepteze, printr-un alt act, de la această interdicție persoanele care s-au reabilitat.

”Doamna Shhaideh încearcă să ascundă sub umbrela Guvernului Cioloș doar lucruri care-i convin șefului. Guvernul Cioloș a adoptat multe acte normative bune pe care noua majoritate a ținut cu orice preț să le golească de conținut pentru că deranjau. Conținutul proiectului de Cod administrativ, în schimb, nu a fost asumat de guvernul pe care l-am condus”, a replicat Dacian Cioloș pe Facebook.

Precizările Platformei 100:

  • proiectul de Cod Administrativ, la care se lucrează încă din 2001, nu a fost lansat în circuitul de avizare, nu a fost discutat și nu a fost adoptat de guvernul Cioloș.
  • responsabilitatea pentru lansarea proiectului în dezbatere publică pe 8 noiembrie 2016 aparține strict ministerului inițiator.
  • Platforma România 100 condamnă cu tărie acțiunea de dezinformare a opiniei publice lansată de ministerul aflat sub conducerea doamnei Sevil Shaideh, din dorința de a pune responsabilitatea acestui proiect normativ și a unor prevederi controversate pe umerii altui guvern.

 

+++

"Proiectul de act normativ privind Codul Administrativ a fost elaborat și introdus în dezbatere publică la data de 8 noiembrie 2016, cu două luni înainte de venirea la guvernare a actualei coaliții politice. La acea dată, proiectul Codului Administrativ, propus și angajat de fostul cabinet condus de domnul prim-ministru Dacian Cioloș, conținea în aceeași formă și articolul privind amendarea Legii 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor. Prin urmare, introducerea acestei prevederi nu reprezintă o inițiativă a actualei Coaliții de guvernare", susține Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Introducerea la acea dată a prevederilor legate de amendarea Legii 90/2001 a fost motivată de necesitatea de actualizare a legislației privind administrația publică centrală și locală în acord cu jurisprudența Curții Constituționale din ultimii ani și corelarea cu alte acte normative cu incidență în administrația publică, se mai arată în comunicat.

Ministerul mai precizează că toate prevederile actului normativ au fost elaborate de un grup de lucru format din experți ai ministerelor de linie și ai altor instituții abilitate în procedurile de avizare.

"De asemenea, subliniem că în procesul de elaborare a actelor normative este obligatorie respectarea dispozițiilor enunțate de Curtea Constituțională, inclusiv cele cuprinse în Decizia CCR nr. 304/2017", afirmă instituția.

Codul Administrativ reunește 20 de acte normative în vederea clarificării prevederilor, asigurării aplicării lor unitare și neinterpretabile, precum și eliminării contradicțiilor, redundanțelor și situațiilor de vid legislativ.  

Cele 20 de legi codificate vizează aspecte legate de organizarea și funcționarea administrației publice centrale și locale.

Proiectul de lege se află încă în consultare publică și în avizare interministerială, instituțiile interesate putând în continuare să formuleze propuneri și observații.

***

Premierul Mihai Tudose "nu are pe masă" și nu intenționează modificarea Legii 90/2001 pentru a permite persoanelor care au fost condamnate penal să facă parte din Guvern, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse apropiate șefului Executivului.

"Pe masa premierului nu există niciun proiect de modificare a Legii 90/2001 (care interzice persoanelor care au fost condamnate penal să fie membri ai Guvernului - n.r.). Totul va fi transparent, așa cum a și promis la Bruxelles, la întâlnirea cu liderii europeni", au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate prim-ministrului Tudose.

***

Modificarea apare într-un proiect de act normativ, numit Codul Administrativ.

Legea 90/2001 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului și a ministerelor stabilește că ”pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate”. 

Conform proiectului de lege pregătit acum de Guvernul Tudose și analizat de Profit.ro, pot fi membri ai Guvernului ”persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: a) au cetăţenia română şi domiciliul în ţară; b) se bucură de exerciţiul drepturilor electorale; c) nu au suferit condamnări penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea”.

Proiectul Codului Administrativ a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, condus de Sevil Shhaideh.

Principalul beneficiar al unei asemenea modificări va fi liderul PSD, Liviu Dragnea. Acesta și-ar fi dorit să fie premier, după victoria social-democraților la alegerile legislative de anul trecut, dar a fost împiedicat de prevederile Legii 90/2001.