În primele două luni de la debutul perioadei de înscriere, în Registrul electoral figurează 891 cereri din partea românilor cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze la alegerile parlamentare din toamnă, anunță MAE.

698 dintre aceste cereri vizează votul prin corespondență, iar 193 vizează organizarea de secții speciale în apropierea domiciliului/reședinței. 

MAE reamintește că înscrierea în Registrul Electoral a debutat la 1 aprilie și se va încheia aproximativ cu trei luni înainte de data alegerilor, care urmează să fie stabilită, conform legii, prin hotărâre de Guvern.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reamintește tuturor alegătorilor din străinătate că în acest an au la dispoziție - pe lângă votul la secțiile de votare organizate în localurile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești - posibilitatea de a vota prin corespondență sau la secții de votare speciale înființate în localități unde cel puțin 100 de persoane solicită acest lucru.

Pentru exercitarea votului prin corespondență sau la o secție special înființată în apropierea domiciliului/reședinței este obligatorie înscrierea în Registrul Electoral. 

De asemenea, MAE recomandă tuturor românilor care doresc să își exercite dreptul fundamental la vot la alegerile parlamentare de anul acesta să se înscrie din timp în Registrul Electoral.

Pentru înscrierea în Registrul Electoral, alegătorii trebuie:

1. Să descarce formularul cererii de înscriere în Registrul Electoral, pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare, de pe site-ul MAE.

2. Să completeze formularul cu datele personale și să bifeze una dintre cele două opțiuni: vot prin corespondență sau vot la o secție specială.

3. Să semneze și să dateze cererea.

4. Să anexeze copia pașaportului cu menționarea statului de domiciliu sau copia actului de identitate împreună cu copia documentului care dovedește reședința în străinătate.

5. Să depună personal sau prin poștă cererea de înregistrare și documentele anexate la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință.