Guvernul a adoptat miercuri un act normativ pentru a suplimenta cu peste 15 miliarde de lei (3 miliarde de euro în plus față de cele 10 miliarde deja alocate) programul "Anghel Saligny", botezat PNDL 3.

Banii către primari ajung exact înaintea Congresului PNL din 10 aprilie, unde Nicolae Ciucă are cele mai mari șanse să fie ales președinte al partidului.

Potrivit premierului Ciucă, din cei aproximativ 15,5 miliarde de lei cu care a fost suplimentat bugetul, 10 miliarde vor fi destinați pentru construcția și modernizarea drumurilor, iar 5,5 miliarde pentru extinderea rețelei de gaze.

"În felul acesta, suma totală a programului va fi de 65,5 miliarde și ea va viza, cu preponderență, modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare și, așa cum menționam, extinderea rețelei de gaze", a declarat premierul.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat la finalul ședinței de Guvern de miercuri că  măsurile decise de Executiv privesc stabilirea cadrului financiar definitiv pentru derularea programului, în valoare de 65,5 miliarde de lei.

"Cele două măsuri propuse sunt următoarele: preluăm cele 105 proiecte de investiții mature, care au fost evaluate în cadrul apelului de proiecte care s-a desfășurat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și unde nu au putut fi finanțate toate proiectele care au fost declarate eligibile și au întrunit punctajul minim. Sunt 105 proiecte mature care au studii de fezabilitate și toate avizele necesare pentru punerea lor în implementare; oportunitatea preluării acestora a fost considerată importantă de către Guvern", a spus ministrul.

El a adăugat că este o măsură care putea fi luată acum, pentru că maturitatea acestor proiecte există.

"Peste jumătate de an avizele, autorizațiile, avizele tehnice de principiu, inclusiv studiile de fezabilitate, își pierd din valoare, nu mai sunt valabile și atunci maturitatea există astăzi și de aceea această măsură este binevenită. Deci, vom prelua aceste 105 proiecte în termen de 15 zile de la publicarea ordonanței de urgență. MIPE va transfera toată documentația tehnică a acestor proiecte către Ministerul Dezvoltării. Beneficiarii, autoritățile locale vor încărca informațiile principale în platforma digitală deschisă pentru "Anghel Saligny" și vom încheia contracte de finanțare pentru aceste investiții. Prin finanțarea acestor 105 obiective de investiții se va realiza un număr de 6.605 km de rețea de gaze naturale, 229.900 branșamente pentru un total de 166 unități administrativ teritoriale. Sunt cuprinse în aceste proiecte și proiecte care nu acoperă numai o singură unitate administrativ teritorială, sunt cinci, șase, s-au depus și prin ADI-uri. De aceea sunt 166 de UAT-uri care vor avea racordare la gaze naturale prin acest program. De asemenea, a doua măsură a fost aceea de a suplimenta limita financiară a Programului pe secțiunea de investiții drumuri și poduri, unde inițial, până astăzi, aveam alocate 20 de miliarde de lei. Având în vedere numărul de solicitări de proiecte depuse de către potențialii beneficiari, s-au de pus 5.282 de obiective de investiții pentru categoria de investiții drumuri și poduri, în valoare totală de peste 93 de miliarde de lei. Pentru a putea acoperi cât mai mare parte din aceste investiții absolut necesare pentru comunitățile locale, Guvernul a luat această decizie astfel încât de aici încolo pe secțiunea investiții, drumuri și poduri vom avea 30 de miliarde de lei", a continuat Cseke.

Din totalul de 65,5 miliarde de lei, 22,5 miliarde sunt pentru investiții în apă și canalizare, 30 de miliarde pentru drumuri și poduri și 13 miliarde pentru sisteme de distribuție gaze naturale.

Bani pentru primari înainte de Congres, o metodă învechită, dar încă eficientă

Înainte de alegerea lui Florin Cîțu în funcția de șef al PNL, în septembrie 2021, Guvernul condus de el a adoptat PNDL 3, decizie care a contribuit ulterior la ruperea Coaliției de guvernare cu USR și aruncarea României într-o criză politică uriașă. Atunci, pentru a-și asigura voturile necesare la Congres, Florin Cîțu a scos pe masă programul "Anghel Saligny" și a promis "modernizarea României".

Șase luni mai târziu, după ce s-a ales cu funcția, liderii din teritoriu s-au plâns că același Cîțu blochează banii, astfel că în urma presiunilor a demisionat sâmbătă din partid.

Acum, Nicolae Ciucă, favorit să-i ia locul lui Florin Cîțu la cârma PNL, a scos din nou, înainte cu patru zile de Congres, proiectul pe masă. Nu înainte de a-l suplimenta.

Modelul programului "Anghel Saligny" este copie după celebrele PNDL 1 și PNDL 2 înființate de Liviu Dragnea tot înainte de momente importante ale partidului: alegerile. 

+++

Pe 6 septembrie 2021, Expert Forum a solicitat Avocatului Poporului, alături de mai multe organizații neguvernamentale și grupuri civice, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență pentru aprobarea PNDL 3.

”Adoptarea OUG s-a făcut cu încălcarea flagrantă a articolului 115, alin. 4 din Constituție, în lipsa unei situații extraordinare care să justifice înlocuirea procedurilor parlamentare și asumarea unui astfel de proiect de către Guvern. Totodată, a fost încălcat și art. 141 din Constituția României referitor la Consiliul Economic și Social, prin faptul că nu s-a solicitat avizul conform procedurilor legale de la această instituție și nici nu s-a primit un aviz. Contrar declarațiilor liderilor politici, avizul CES este obligatoriu”, precizează Expert Forum (EFOR), într-un comunicat transmis în toamna anului trecut.

Organizațiile considerau că în elaborarea actului normativ nu au fost respectate normele constituționale, iar ”aprobarea acestuia este un demers care servește mai degrabă intereselor politice”: ”Chiar dacă înțelegem și susținem necesitatea dezvoltării comunităților locale, credem că modalitatea de legiferare aleasă de Guvernul României este abuzivă și necorespunzătoare”.

Expert Forum sublinia faptul că Ordonanța de urgență pentru acest program nu este justificată, astfel că PNDL 3 (Anghel Saligny) ar fi putut fi dezbătut în Parlament.

Totodată, EFOR reamintea că OUG 28/2013, care a reglementat PNDL 1, a fost aprobat în Parlament după doi ani, prin Legea nr. 89/2015, ceea ce este ”inadmisibil” pentru un proiect de o astfel de anvergură.

Aflați tot mai des în curse pentru funcții, liderii politici au nevoie disperată de programe de felul "Anghel Saligny", pentru a se asigura că primarii - "motoarele" în campanii -, sunt alături de ei.