Guvernul a majorat joi indemnizațiile lunare pentru copiii și adulții cu handicap grav începând cu luna iunie.

Pentru adulții cu handicap grav indemnizațiile cresc de la 463 de lei la 529 de lei, iar pentru copiii cu handicap grav cresc de la 397 de lei la 463 de lei.

„Majorăm indemnizațiile lunare pentru copiii și adulții cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie. Este a doua creștere după cea de la începutul anului, fiind obligatorie în urma majorării valorii indicatorului social de referință din martie. Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

Conform Ministerului Muncii și Solidarității Sociale decizia a fost luată având în vedere tratamentele costisitoare și imposibilitatea persoanelor cu handicap de a avea un loc de muncă. 

„Măsura de majorare va fi aplicată începând cu luna iunie 2024 și a fost luată având în vedere costurile pe care le presupun serviciile și tratamentele de care aceste persoane sunt dependente, precum și faptul că acești oameni sunt în imposibilitatea de a realiza de venituri din muncă”, a declarat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale într-un comunicat.

Din totalul de 893.686 de persoane cu dizabilități înregistrate la nivel național, 389.000 sunt încadrate în grad de handicap grav, 48.800 fiind copii.